Explozie în fața unei secții de poliție din capitala Macedoniei

Publicat: 31 07. 2015, 17:27

Explozia a avut loc joi în fața unei secții de poliție din apropierea aerodromului din Skopje.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, un atacator rămas neidentificat a aruncat un dispozitiv exploziv spre clădirea în care se afla sediul poliției, însă acesta a explodat în parcarea din fața secției. Aceeași sursă a afirmat că dispozivul folosit a fost „cel mai probabil o grenadă”.

În explozie, nu a fost rănită nicio persoană, fiind avariate trei mașini care se aflau în parcare.