VIDEO | Explozie puternică la un depozit de artificii din Erevan. Două persoane au murit și alte câteva zeci, printre care și copii, au fost rănite

Publicat: 14 08. 2022, 23:29
Actualizat: 14 08. 2022, 23:53
Sursa FOTO: Teitter
O explozie puternică a izbucnit duminică după-amiază într-o piață din capitala Armeniei, Erevan. Deflagrația s-a produs într-un depozit de artificii, au raportat agențiile de presă ruse, în urma căreia două persoane au murit și alte 60, printre care se aflau și mai mulți copii, au fost rănite.

Din imaginile postate pe rețelele de socializare se vede un fum gros, cenușiu, ridicându-se deasupra unei clădiri, urmat de o explozie puternică, care a pus oamenii pe fugă.

De asemenea, din imagini se observă oamenii încercau să scoată molozul dintr-o clădire care a suferit avarii mari, în timp ce alți trecători ajutau victimele, relatează Reuters.

Ministerul Sănătăţii din Armenia a anunțat că numărul persoanelor rănite a ajuns la 60, dintre care 22 au fost deja externate. Două persoane au murit, a anunțat ministerul pe Telegram.

Pompierii s-au chinuit să țină focul sub control în timp ce artificiile continuau să explodeze, complicând operațiunea de căutare și salvare, a declarat pentru agenția rusă de știri TASS, șeful serviciului de intervenție și salvare al ministerului.

Din cele 60 de persoane rănite în explozie, Ministerul Sănătăţii a declarat că 11 erau copii şi 36 se aflau într-o stare moderată până la critică.

Ministerul a confirmat însă mai devreme în această după-amiază că 22 de persoane tratate pentru răni au fost deja externate.

Purtătorii de cuvânt ai Ministerului Sănătății au confirmat că un al doilea cadavru a fost scos din dărâmături în această după-amiază, dar este foarte probabil ca numărul morților să crească în următoarele ore.

Un reporter de la Associated Press aflat la fața locului a văzut astăzi două persoane scoase din dărâmături – o femeie rănită la un picior și un tânăr care părea a fi inconștient.

Ministrul pentru situații de urgență, Armen Pambukhchyan, a declarat că două surori au fost, de asemenea, scoase vii din dărâmături.