Familia Reevei Steenkamp susține că a refuzat bani de la Pistorius

Publicat: 15 10. 2014, 15:42
Actualizat: 28 09. 2018, 19:14

Comunicatul face referire la un incident survenit, marți, la audieri, când procurorul a afirmat că „mama defunctei a spus că nu voia bani plini de sânge”, adică 375.000 de ranzi (27.000 de euro) oferiți de campionul paralimpic, care și-a ucis iubita în februarie 2013.

Avocatul lui Steenkamp, Petrus de Bruyn, a explicat faptul că Pistorius a oferit 6.000 de ranzi pe lună (430 de euro) familiei Steenkamp, care se confruntă cu probleme financiare, din martie 2013 până în septembrie 2014. Aceste sume nu au fost anunțațe public, la cererera lui Pistorius.

Familia a anunțat că vrea să returneze aceste sume când își va rezolva situația financiară.

Pe de altă parte, într-un demers separat, avocații familiei Steenkamp au contactat avocații lui Pistorius pentru a discuta despre o compensație globală de 375.000 de ranzi, în prealabilul unui eventual proces civil.

„Când părinții Reevei au aflat, au examinat totul amănunțit și au decis, din diverse motive, că nu vor bani de la Pistorius. De aceea ne-au dat instrucțiuni să nu începem un proces în civil”, a afirmat avocatul.