FAȚĂ ÎN FAȚĂ. Ce i-a spus Putin lui Trump în „două sau trei” schimburi de replici despre amestecul Rusiei în alegerile din SUA. „Părea foarte insultat”

Publicat: 11 11. 2017, 16:57
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că omologul său rus, Vladimir Putin, i-a spus că „nu s-a amestecat” în scrutinul prezidențial din SUA, liderul de la Moscova părând „foarte insultat” de aceste acuzații.

Liderul de la Casa Albă a avut „două sau trei” conversații succinte cu Putin în cursul summitului organizației pentru Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC), în orașul vietnamez Da Nang, le-a spus Trump reporterilor în avionul prezidențial Air Force One, în timpul zborului spre Hanoi.

„(Putin) a spus că nu s-a amestecat. A spus că nu s-a amestecat. L-am întrebat din nou”, a afirmat Trump.

„Nu poți întreba decât de câteva ori (…) A spus categoric că nu s-a amestecat în alegerile noastre”, a completat președintele american.

Trump a explicat că Putin a negat „de fiecare dată” când cei doi s-au întâlnit, adăugând că omologul său pare „foarte insultat” de aceste acuzații care persistă.

Conform unei înregistrări video, Trump și Putin s-au salutat reciproc, în mod formal, înainte de începerea galei summitului APEC, de la Da Nang, Vietnam. 

Cu toate acestea, Vladimir Putin  a descris drept „normal” dialogul cu omologul său american, Donald Trump, despre care a spus că se comportă „corect și amical”, informează site-ul agenției de știri Tass.

Liderul de la Moscova a mai afirmat că regretă faptul că timpul a fost prea scurt pentru a discuta mai mult despre complexa relație între Moscova și Washington. „Președintele SUA se comportă cel mai corect, amical”, a declarat Putin, adăugând că dialogul său cu Trump este unul „normal”.

Vladimir Putin a mai adăugat că președintele american este „o persoană educată, confortabilă cu comunicarea și colaborarea”.

Președintele rus a conchis că este nevoie de mai multe contacte între Moscova și Washington, inclusiv la nivelul șefilor de stat, pentru a discuta chestiuni de interes comun, în domenii precum securitate și dezvoltare economică.

Putin și Trump s-au întâlnit pentru prima oară, față în față, în iulie, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, unde au discutat despre acuzațiile aduse Rusiei în cazul alegerilor prezidențiale americane din 2016.

Biroul Federal pentru Investigații, Senatul și Camera Reprezentanților din SUA au declanșat anchete în cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și al presupuselor contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși.