Fetița blondă găsită într-o tabără de romi Grecia era tratată ca un „urs dansator” – VIDEO

Publicat: 21 10. 2013, 13:05
Actualizat: 21 10. 2013, 13:05

Fetița blondă în vârstă de patru ani, descoperită într-o tabără de romi din Farsala, în centrul Greciei, era tratată ca un „urs dansator” de familia cu care trăia și care a exploatat imaginea ei inocentă pentru a o face să cerșească pentru bani, relatează Daily Mail, în ediția electronică.

Maria, pe care presa elenă a supranumit-o „îngerul blond” se afă în centrul unei investigații globale a Interpol, în timp ce dintre cele 8.000 de apeluri primite în legătură cu fata, poliția a reținut opt posibile piste, inclusiv din Statele Unite, Suedia, Franța, Canada și Polonia.

Familia de romi la care a fost găsită fetița susține însă că aceasta nu a fost exploatată, deși două înregistrări video o arată pe fetiță dansând.

 

http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1

 

În prima înregistrare video, realizată în urmă cu doi ani, fetița ține în gură o suzetă în timp ce este pusă să facă piruete pentru cameră, fiind împinsă și coordonată de Eleftheria Dimopoulou, în vârstă de 40 de ani, arestată împreună cu soțul ei, Hristos Salis. Când fetița vrea să renunțe, femeia o împinge înapoi.

La un moment dat, un băiețel încearcă să se alăture, dar femeia îl alungă.

În cea de-a doua înregistrare, fetița apare cu Maria Dimitriou, în vârstă de 21 de ani, nepoata liderului taberei de romi.

Femeia acuzată că a răpit-o pe Maria insistă că nu i-au făcut niciun rău. Ea a recunoscut că nu este copilul ei dar că a prezentat-o ca atare pentru „a putea avea un mediu familial adecvat”. Sora lui Salis, Dimitra, în vârstă de 34 de ani, a declarat pentru Daily Mail că Maria a fost abandonată de o femeie bulgară atunci când aceasta avea două luni. „Femeia ne-a spus: «Luați acest copil. Dacă nu, îl voi da altcuiva». Ea a plecat și nu s-a mai întors”. Ea susține că au luat copilul pentru a-l proteja.

Mama lui Salis a declarat: „Femeia care a născut-o era incapabilă să aibă grijă de ea – ea nu o voia și ne-a implorat să o luăm”.

„Mama ei ne-a trimis-o să ni se alăture pe scenă. Îi place să danseze – nu a fost tratată rău”, a declarat Dimitriou pentru Daily Mail

Directorul asociației Zâmbet de Copil căreia i-a fost încredințată fetița, Costas Yannopoulos, a declarat: „Ea trăia în condiții proaste și era foarte murdară, dar acum este în siguranță”. Fetița a fost externată din spital, în urma testelor efecutate la dinți pentru a i se stabili vârsta. Yannopoulos susține că dovezile de până acum sugerează că ar fi fost traficată.

„În înregistrarea video o puteți vedea cum dansează, se învârtește ca un ursuleț dresat. Cred că obțineau bani din exploatarea copilului”, a declarat el pentru Daily Mail.

Fiica lui Dimopoulou, Panagiota, în vârstă de 18 ani, care a oferit înregistrarea unei televiziuni locale, a declarat că „Mariei îi place să danseze”. „Ea a fost împinsă în înregistrare pentru că se apropiase prea mult de cameră. În niciun caz nu am folosit-o pentru bani – este o minciună. Am luat-o pentru că mama ei nu mai putea avea grijă de ea”, a declarat tânăra.

Imaginile difuzate de poliție arată că părul blond al fetiței ar fi fost vopsit în castaniu atunci când era mai mică, ceea ce sugerează că familia ar fi vrut să ascundă diferențele. Dar o altă fiică a cuplului, Emmannuella, în vârstă de 16 ani, a declarat că părul Mariei s-a deschis în blond în mod natural.

Yannopoulos susține că este „bine știut” că romii fac trafic de copii între România, Bulgaria, Grecia și Anglia.

Cuplul le-a spus polițiștilor mai multe versiuni – că a fost abandonată de mama ei bulgară sau că a fost găsită la groapa de gunoi – dar Yannopoulos susține că este mai probabil ca ea să fie originară din Scandinavia.

Duminică, locuitorii din tabăra din Farsala au declarat că o familie bulgară a făcut un aranjament cu cuplul să aibă grijă de fiica lor de când aceasta era bebeluș. „Erau bulgari, soț și soție, care lucrau în Grecia temporar și care stăteau aici uneori. La un moment dat ei au lăsat fetița să fie crescută de familie aici în sat”, a declarat Babil Dimitriou, președintele asociației de romi din Farsala, pentru Daily Telegraph.

„Familia a crecut copilul ca și cum ar fi fost al ei, deși tatăl ei ar fi mai vine din când în când să o vadă. Ultima dată a vizitat-o acum cinci zile, după ce au fost făcute arestările. Toți ceilalți romi i-au spus bărbatului bulgar să explice poliției că fetița este a lui, dar el a dispărut”, afirmă el.

Poliția susține că familia a primit peste 7.000 de euro lunar ca ajutoare pentru cei 14 copii pe care pretinde că îi are.

Șeful poliției, Vassilis Halatsis, a adăugat că femeia avea două cărți de identitate și două nume.

„Dintre copiii pe care i-am găsit până acum, doar uitându-ne la ei putem spune că sunt foarte puține asemănări, chiar deloc, cu părinții”, a explicat el.