Financial Times: Planul FRANȚEI pentru consolidarea rolului internațional al monedei euro /Parisul insistă pentru asumarea în comun a datoriilor

Franța încearcă să convingă alte state din cadrul Uniunii Europene să accepte măsuri suplimentare în sensul îmbunătățirii profilului monedei euro ca valută globală de rezervă, în cadrul campaniei extinse de asumare în comun a datoriilor în zona euro, notează cotidianul Financial Times.

Un proiect de document elaborat înaintea summitului Consiliului European îndeamnă instituțiile comunitare, inclusiv Banca Centrală Europeană (BCE), să exploreze ”acțiuni de consolidare a rolului internațional al monedei euro”.

Inițiativa intervine în contextul politicilor Administrației Trump

Noile acțiuni au fost declanșate de politicile comerciale și economice ale președintelui SUA, Donald Trump. Acțiunile liderului de la Casa Albă au erodat rolul dominant al dolarului, deschizând drumul ca moneda euro să devină mai atrăgătoare pentru tranzacțiile internaționale, conform cotidianului Financial Times.

Parisul argumentează că investitorii caută o zonă sigură, separată de obligațiunile care garantează datoria SUA, astfel că Uniunea Europeană ar trebui să asume datoriile în comun. Franța și alte țări care au datorii suverane mari, inclusiv Italia și Spania, pledează de mult timp pentru asumarea în comun a creditelor, în scopul suplimentării cheltuielilor pentru apărarea europeană fără a suporta unilateral costurile.

”Există o oportunitate majoră ca moneda euro să joace un rol mai mare pe plan global”, a confirmat Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internațional (FMI).

La rândul său, președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a notat că este ”momentul unei monede euro de rang mondial”, dar a cerut reforme structurale în zona euro și crearea de ”active sigure”.

”Asistăm la modificări profunde în ordinea mondială. Piețele deschise și reglementările multilaterale se fragmentează, iar rolul dominant al dolarului american, elementul central al sistemului internațional, nu mai este sigur”, a argumentat Christine Lagarde.

Germania și alte țări se opun datoriilor comune

Însă inițiativa Franței de asumare a datoriilor în comun în zona euro va reîntâlni opoziția Germaniei.

”Decizia de emitere a euroobligațiunilor pentru asumarea în comun a datoriilor va putea fi luată doar în unanimitate. Germania și Olanda, care ar trebui să suporte cote mai mari ale datoriilor, se opun ferm creditelor comune”, concluzionează cotidianul Financial Times.

Foto: Profimedia

Citește și:

VIDEO | Țările europene vor face o ”ofertă COMPLETĂ” Iranului /Macron: „Situația este sursă de îngrijorare”