Forțele israeliene și grupările armate palestiniene, acuzate de crime de război în timpul conflictului din Fâșia Gaza

Publicat: 23 06. 2015, 07:23
Actualizat: 23 06. 2015, 16:06

Există dovezi de „încălcări grave” de ambele părți implicate în războiul care a avut loc în vara anului trecut în Fâșia Gaza, se arată în raportul publicat luni de Comisia independentă de anchetă a ONU.

Potrivit raportului, 551 de copii palestinieni au fost uciși, iar alți 11.231 răniți în urma acțiunilor desfășurate de forțele israeliene. De asemenea, aproximativ 1.600 de israelieni au fost răniți în urma acțiunilor unor grupări armate palestiene.

În total, 2.251 de persoane – 1.462 de civili și 789 de combatanți – au fost ucise de partea palestiniană, iar alte 73 – șase civili și 67 de militari – de cea israeliană în cele 50 de zile de război care s-a încheiat cu un armistițiu la sfârșitul lui august.

Și pagubele materiale sunt imense.

Aproximativ 18.000 de imobile de locuit din Fâșia Gaza au fost avariate sau distruse de cele peste 6.000 de atacuri israeliene, se arată în raport.

Unele dintre aceste atacuri pot fi asimilate unor „crime de război”, potrivit comisiei ONU.

De asemenea, militanți palestinieni au lansat peste 6.600 de rachete sau obuze de mortier asupra teritoriului israelian, unele dintre acestea vizând civili.

Atacurile palestiniene care au vizat civili și execuțiile unor presupuși colaboratori pot fi considerate de asemenea „crime de război”, precizează raportul.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunțat raportul, considerându-l „părtinitor”.

„Este vorba de o comisie care condamnă Israelul mai mult decât condamnă Iranul, Siria și Coreea de Nord la un loc”, a spus el.

Israelul a efectuat propria anchetă, potrivit căreia acțiunile sale în Fâșia Gaza au fost „legale” și „legitime”, a insistat el.

În schimb, mișcarea palestiniană Hamas, care controlează Fâșia Gaza, a salutat cu prudență unele date din raport.

„Raportul conține câteva paragrafe pozitive care condamnă ocupația israeliană, dar pune semn de egalitate între victimă și călău”, a declarat Ghazi Hamad, un lider al mișcării Hamas.