Fost agent CIA, acuzat că a spionat pentru China timp de mai mulți ani. Cum a fost prins

Publicat: 09 05. 2018, 10:32

Potrivit autorităților americane, Jerry Chun Shing Lee a lucrat pentru CIA până în 2007 pentru ca, ulterior, să se mute temporar în Hong Kong. Acolo ar fi intrat în contact cu doi agenți ai serviciilor de informații chineze, pentru care, contra-cost, ar fi colectat informații secrete pe parcursul a mai multor ani.

„Lee, un fost agent de recrutare al CIA, ar fi conspirat să ofere guvernului chinez informații legate de apărarea Statelor Unite. Presupusele acțiuni ale lui Lee reprezintă o trădare a populației americane și a foștilor colegi CIA”, a declarat procurorul-general adjunct pe securitate națională, John C. Demers.

Conform procurorilor, în 2012, Lee s-ar fi întors în Statele Unite, unde a fost supus mai multor controale de către FBI, în urma cărora au fost descoperite mai multe documente secrete, în care erau trecute numele reale și numerele de telefon ale unor ofițeri operativi CIA, note din cadrul unor întâlniri sau coordonatele unor locații secrete.

În situația în care va fi găsit vinovat, Lee riscă închisoarea pe viață. El este, însă, doar ultimul dintr-un lung șir de spioni prinși de către serviciile de informații americane în ultimii zece ani, care au avut misiuni de a efectua spionaj tehnologic, spionaj economic, de colectare de informații cu privire la infrastructura Statelor Unite, cu privire la operațiunile de spionaj și contra-spionaj americane, precum și misiuni de colectare a unor liste cu agenți operativi.

De altfel, în intervalul 2010-2012, Statele Unite au pierdut un număr estimat de 18-20 de ofițeri operativi, care ori au fost capturați, ori au fost uciși de către serviciile de informații chineze.