„Modelul unui erou”: Fost mercenar Wagner, condamnat pentru două CRIME, invitat să le vorbească elevilor de clasa a VII-a de la o școală din Rusia 

Publicat: 24 10. 2023, 11:15
Actualizat: 24 10. 2023, 11:16
Fost mercenar Wagner, condamnat pentru două crime, invitat să le vorbească elevilor de clasa a VII-a de la o școală din Rusia 

Un fost mercenar Wagner, care a fost condamnat pentru două crime înainte de a lupta în Ucraina, a ținut un discurs în fața unor elevi de clasa a VII-a de la o școală din Rusia.

Alexander Raspravin, care a luptat în gruparea Wagner, a fost întâmpinat ca un erou local la o școală din Rusia. El le-a povestit elevilor de gimnaziu care este situația pe frontul de război.

Școala din orașul Vyezdnoye, din regiunea rusă Nijni Novgorod, aflată la 400 de kilometri est de Moscova, a postat informații cu privire la vizita mercenarului pe pagina sa VKontakte, echivalentul rețelei Facebook din Rusia.

În acea postare se precizează faptul că elevii de clasa a VII-a s-au bucurat de vizita soldatului.

„Raspravin a vorbit despre condițiile de viață de pe front și despre importanța de a primi sprijinul cetățenilor de rând”, se arată în postarea citată de Kyiv Post.

În același context se menționează faptul că „Raspravin a vorbit despre cum a salvat 16 soldați ruși luați ostatici, despre cum el însuși a fost rănit și a fost premiat pentru curajul său”.

El le-a prezentat elevilor și un lansator de rachete, care a fost „examinat îndeaproape”. Unii dintre copii s-au pozat cu muniția.

Modelul unui erou rus modern”, se menționează lângă fotografia cu elevul.

Fost mercenar Wagner, condamnat pentru două crime, invitat să le vorbească elevilor de clasa a VII-a de la o școală din Rusia Fost mercenar Wagner, condamnat pentru două crime, invitat să le vorbească elevilor de clasa a VII-a de la o școală din Rusia

Condamnat pentru două crime

Raspravin a fost condamnat de două ori pentru crimă, înainte de a fi eliberat și recrutat de Wagner.

Mercenarul a fost condamnat la șase ani de închisoare în 2010 pentru că și-a ucis în bătaie propriul bunic în urma unei dispute în familie.

La scurt timp după eliberare, a fost arestat pentru că a bătut un alt bărbat, care ulterior a murit. Raspravin a fost condamnat la 12 ani de închisoare în 2017 pentru această infracțiune.

În 2022, Grupul Wagner ar fi recrutat aproximativ 50.000 de condamnați pentru a lupta pentru Rusia pe frontul din Ucraina.

Sursa foto: Govorit NeMoskva Telegram