Fostul asistent al Papei Benedict, acuzat de furt de documente, a fost plasat în arest la domiciliu

Publicat: 21 07. 2012, 23:45
Actualizat: 21 07. 2012, 23:45

Fostul majordom al Papei Benedict al XVI-lea, acuzat de furt de documente confidențiale, a fost eliberat din închisoare și transferat în arest la domiciliu, anunță purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, citat de AFP.

Arestat pe 23 mai având asupra sa documente confidențiale provenind din corespondența privată a Papei Benedict, Paolo Gabriele „va locui cu familia”, la Vatican, iar contactele cu exteriorul vor fi reglementate strict, a precizat părintele Lombardi. „Va putea primi asistență medicală, consiliere spirituală, vizite. Va putea merge la slujbe religioase, dar însoțit”, precizează oficialul de la Vatican.

Paolo Gabriele, fost asistent personal al Papei Benedict, este acuzat de „furt în formă agravată” din biroul superiorului său ierarhic, monseniorul Georg Gänswein, secretarul Suveranului Pontif. Fostul majordom ar fi sustras note private și mesaje confidențiale adresate Pepei Benedict sau scrise de acesta, copiindu-le și furnizându-le presei.

O comisie specială a Vaticanului va stabili dacă Paolo Gabriele va fi judecat. Dacă va fi adus în fața justiției și va fi găsit vinovat, Gabriele riscă între unu și șase ani de detenție, dar poate fi grațiat de Papa Benedict.

Avocații inculpatului susțin că scopul acțiunilor acestuia era să ajute Vaticanul și să facă Biserica romano-catolică „mai vie”.