Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, CONDAMNAT pentru fals în declarații într-un caz de corupție

Publicat: 23 02. 2024, 22:01

Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz a fost condamnat, vineri seară, la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru fals în declarații în legătură cu implicarea în afacerile unei companii de stat.

Tribunalul Penal din Viena a decis că Sebastian Kurz, fost cancelar şi lider al Partidului Popular (ÖVP), este vinovat de ”fals în declarații” în ancheta parlamentară privind ”Afacerea Ibiza”, conform publicației Die Presse.

Sebastian Kurz, în vârstă de 37 de ani, care a fost cancelar al Austriei în perioada ianuarie 2020 – octombrie 2021, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare.

La rândul său, Bernhard Bonelli, fostul şef de cabinet al lui Kurz în perioada în care era cancelar, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare.

Sebastian Kurz a fost acuzat că a depus mărturie falsă la audierile efectuate de către o comisie parlamentară specială în legătură cu activitățile companiei de stat Österreichische Beteiligungs AG (ÖBAG), care gestionează investițiile statului austriac în diverse domenii.

Sebastian Kurz, care a fost nevoit să demisioneze în octombrie 2021, a fost achitat în cazul acuzațiilor privind declarații false referitoare la numirea lui Thomas Schmid, unul dintre apropiații săi, în Consiliul de administraţie al companiei ÖBAG.

Procedurile judiciare împotriva lui Sebastian Kurz au fost lansate în 2020, dar fostul cancelar a negat orice implicare directă în activitățile companiei de stat Österreichische Beteiligungs AG (ÖBAG), care are legături cu firme precum OMV, Verbund și Telekom Austria, conform publicației Der Spiegel.

Sebastian Kurz a argumentat că Hartwig Löger, fostul ministru de Finanțe, era responsabil de numirile în Consiliul de administrație al grupului Österreichische Beteiligungs AG (ÖBAG) și de activitățile generale ale companiei de stat.

În ”Afacerea Ibiza” a fost condamnat și fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache, care a demisionat în 2019 și a primit în 2021 o sentință de 15 luni de închisoare cu suspendare din cauza contactelor ilegale cu un om de afaceri rus.

Foto: Profimedia

Citește și:

SUA continuă eforturile pentru un acord între Israel și Hamas /Blinken CONDAMNĂ un plan de extindere a coloniilor israeliene