François Bayrou evidențiază capacitatea MILITARĂ a Uniunii Europene/ Premierul și-a exprimat solidaritatea cu Ucraina
François Bayrou, premierul Franței, a evidențiat, luni, capacitatea militară a Uniunii Europene și a reiterat sprijinul pe care îl acordă Ucrainei împotriva Rusiei, în contextul noilor tensiuni internaționale.
François Bayrou s-a pronunțat cu privire la întâlnirea dintre președinții SUA și Ucrainei, Donald Trump și Volodimir Zelenski, exprimându-și solidaritatea cu liderul ucrainean.
”O scenă șocantă, marcată de brutalitate, e dorința de a umili al cărei scop era să îl facă pe președintele Volodimir Zelenski să cedeze cererilor atacatorilor săi prin amenințări (…) Pentru onoarea responsabilității democratice, pentru onoarea Ucrainei și, îndrăznesc să spun, pentru onoarea Europei, președintele Zelenski nu a cedat”, a declarat François Bayrou.
De asemenea, premierul francez a identificat ”două victime ale acestei scene”: securitatea Ucrainei, ”care se lupta pentru supraviețuirea sa și pentru dreptul națiunilor”, și ”o anumită idee a alianței, pe care noi, țări ale libertății, o aveam și în jurul Statelor Unite”.
”Încă din 1945, noi speram ca Europa, întreg Occidentul, comunitatea națiunilor, să trăiască cu ideea unei legi internaționale (…) să gestioneze împreună relații internaționale, diplomatice, de apărare, comerciale, financiare. Bineînțeles, aceste reguli au însemnat mereu subiectul unei aplicări parțiale, imperfecte. (…) Toate acestea s-au sfârșit, ne-am înclinat către o altă lume”, a transmis premierul Franței.
François Bayrou dorește mobilizarea forțelor europene
”Suntem puternici, dar nu o știm. Iar noi ne comportăm ca și cum suntem slabi”, a afirmat François Bayrou, conform cotidianului Le Monde.
Premierul francez a evidențiat capacitatea militară a statelor europene, în comparație cu Rusia.
”Produsul intern al Uniunii Europene, alături de cel al Marii Britanii, este de zece ori cât produsul intern al Rusiei și dacă comparăm arsenalul (…) forțele noastre armate continentale, alături de cele ale Marii Britanii, reprezintă 2 milioane și jumătate de militari, cu 25% mai mult decât forțele ruse. Sunt 3.000 de avioane de luptă, de două ori mai multe decât cele ale Statelor Unite sau ale Rusiei”, a explicat premierul.
Foto: Profimedia
Citește și: