Frankfurter Allgemeine Zeitung: Occidentul FĂRĂ lider /Atitudinea lui Trump la summitul G7 demonstrează diferența de percepție în raport cu aliații

Atitudinea președintelui american, Donald Trump, care a părăsit prematur summitul Grupului G7, demonstrează refuzul de a se coordona cu partenerii europeni, notează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, remarcând că Occidentul nu are niciun lider în acest moment.

”Plecarea prematură a lui Trump de la summitul G7 pentru a se concentra pe criza din Orientul Mijlociu reprezintă o nouă dovadă asupra situației Occidentului. Președintelui american nu i se pare benefic să se coordoneze cu statele europene, cu Japonia și Canada. Dimpotrivă, Trump a indicat public că Emmanuel Macron nu era informat despre planurile sale și chiar l-a ironizat pe președintele Franței”, constată editorialistul Nikolas Busse, în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Trump nu vede avantajele coordonării cu partenerii din G7

”Diferența dintre Trump și predecesorul său, Joe Biden, nu putea fi mai mare. Biden a încercat să facă Grupul G7 centrul alianței democrațiilor occidentale pentru a contracara Rusia, China și alte forțe autocrate. Trump consideră organizația o adunare a competitorilor la nivel economic și militar. Președintele american nu observă niciun avantaj în coordonarea abordării asupra Iranului, ceea ce demonstrează diferența dintre el și Biden: Trump se consideră doar liderul Statelor Unite, nu al Occidentului”, subliniază editorialistul.

Abordarea față de Rusia

În pofida atitudinii lui Trump, liderii țărilor europene speră în continuare să ajungă la un acord cu președintele Statelor Unite. Noul pachet de sancțiuni pregătit de Uniunea Europeană împotriva Rusiei necesită cooperarea cu Statele Unite în domenii-cheie, precum plafonarea prețurilor la petrol. Deocamdată, Trump a refuzat să accepte acest lucru. În plus, Trump are o percepție total diferită, lucru demonstrat de criticile privind excluderea Rusiei din fostul Grup G8. Iar faptul că îl vede pe președintele Vladimir Putin drept mediator între Israel și Iran demonstrează cât de diferite sunt percepțiile Europei și Statelor Unite.

”Nu este vorba de o abordare imprevizibilă, ci de o perspectivă geopolitică total diferită. Săptămâna viitoare, liderii europeni se vor întâlni din nou cu Trump la summitul NATO. Reuniunea nu trebuie să devină un eșec. Dar un lucru nu se va schimba în următorii patru ani: Trump se consideră a fi liderul Statelor Unite, nu al Occidentului”, concluzionează editorialistul Nikolas Busse.

Foto: Profimedia

Citește și:

Iranul îl amenință pe Trump cu efecte „IREMEDIABILE” în cazul unui atac /Israelul continuă bombardamentele asupra Teheranului

ANALIZĂ BCE cere consolidarea rezilienței sistemului financiar al zonei euro /„INCERTITUDINEA afectează economia Europei”