Fratele vitreg al președintelui SUA vrea să fie ales guvernator datorită numelui de familie

Publicat: 18 01. 2013, 18:55
Actualizat: 29 03. 2019, 20:35
Malik Obama, fratele vitreg kenyan al președintelui american, se folosește de numele de familie în campania electorală, promițând că, în cazul în care va fi ales guvernator la 4 martie, departamentul rural Siyaya, situat în vestul Kenyei, va fi "în linie directă cu Casa Albă", relatează AFP.

„Datorită numelui meu de familie, am contactele pentru a contribui la dezvoltarea Siyaya”, departament de aproximativ 800.000 de locuitori din apropierea lacului Victoria, unde se află Kogelo, satul natal al familiei Obama, dă asigurări Malik Obama, în vârstă de 54 de ani, care a trăit mult timp din viața de adult în Statele Unite.

Umbra prestigiosului frate vitreg american, născut la trei ani după el, al cărui succes l-a „inspirat și stimulat”, pare omniprezentă.

„Când mă uit la succesul pe care fratele meu l-a avut în America, cred că mi-aș lăsa poporul să cadă dacă nu aș merge pe urmele sale (…) devenind un conducător devotat, onest și silitor”, a explicat el pentru AFP de la casa familiei Obama din Kogelo.

„Ora mea a venit. Vreau să-l fac pe fratele meu mândru (…) de mine. Visele tatălui nostru se vor realiza și sper că, oriunde ar fi, el se uită la noi cu mândrie”, adaugă Malik Obama.

El nu este singurul care se folosește de numele de familie în campania electorală din Siyaya. Favoritul scrutinului, Oburu Odinga, este fratele mai mic al lui Raila Odinga, premierul Kenyei și liderul comunității luo din care provine familia Obama.

„De ce concetățenii mei ar vrea să se limiteze la o conexiune locală, din moment ce pot să le obțin o linie directă cu Casa Albă?”, spune cu ironie la adresa adversarului său, făcându-și drum printr-un grup de adepți ce fluturau pancarte pe care scria „Obama aici, Obama acolo”.

După aspectul fizic, Barack și Malik au puține în comun. Cu toate că are și el peste 1,80 metri, Malik, cu burtă și ochelari pe nas, face campanie îmbrăcat în blugi decolorați și cu o cămașă înflorată, iar pe cap poartă kofia, o pălărie mică brodată specifică populației musulmane swahili.

Contabil de profesie și afirmând că nu se recunoaște în vreun partid kenyan, el se apreciază ca un candidat bun pentru a ataca „ciclul fără sfârșit al sărăciei și șomajului”.

„Lumea a mers înainte sub diverse aspecte. Vreau să-i ajut pe ai mei să o ajungă din urmă”, a explicat el.

În fața alegătorilor, argumentele sunt mai degrabă subțiri. „Nu aveți ce mânca, nu aveți școli bune. Viața este dură pentru voi băieții”, s-a adresat unui grup de tineri, înainte de a-și prezenta în detaliu studiile încununate de succes și posturile pe care a menționat că le-a avut în companii americane de renume, dar a refuzat le dezvăluie numele.

Bărbatul se prezintă uneori ca analist financiar, alteori ca economist, dar nu spune cine sunt angajatorii săi din prezent.

Lipsurile cu care se confruntă Siyaya sunt enorme. Aproximativ 30% dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei, iar nivelurile de infectare cu HIV și paludism sunt printre cele mai ridicate din țară.

„Nu voi reinventa roata. Mă voi uita și voi împrumuta ceea ce a funcționat în alte părți”, a precizat el, apreciind că handicapul său major este că, contrar practicii din Kenya, nu oferă bani pentru a aduce oameni la mitinguri.

Un jurnalist al AFP care l-a însoțit pe parcursul unei zile a văzut că a distribuit numai calendare în care se afișează alături de fratele său vitreg în Biroul Oval.

Dar concetățenii săi, confruntați cu numeroase probleme cotidiene, nu visează cu toții la America.

„Malik este un om inimos, dar (…), odată ales, ar putea să-și petreacă tot mandatul împreună cu fratele său în America”, explică pentru AFP Michael Odongo, în vârstă de 62 de ani.

Un vis dezvăluit de Malik Obama, credincios musulman, este de a vedea deschis într-o zi un restaurant McDonalds la Kogelo, o localitate rurală liniștită ce numără câțiva mii de locuitori și care vrea să profite de numele Obama cu scopul de a atrage turiști.

„Vreau ca mari lanțuri precum McDonalds să deschidă sucursale la Siyaya pentru ca locuitorii să poată gusta ceea ce viața are mai bun”, spune el.