Gérard Depardieu s-a întâlnit la Soci cu Vladimir Putin și a primit pașaport rus

Publicat: 06 01. 2013, 11:27
Actualizat: 29 03. 2019, 10:44

Gérard Depardieu s-a întâlnit sâmbătă, în stațiunea Soci (pe litoralul rus al Mării Negre), cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, ocazie cu care a primit pașaportul rus, informează AFP.

„Această scurtă întrevedere a avut loc sâmbătă seara la reședința prezidențială de la Soci”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin i-a acordat joi cetățenia rusă actorului francez Gérard Depardieu, care a decis să plece din Franța în semn de protest față de creșterea impozitelor pentru cetățenii bogați.

Gérard Depardieu, un star al cinematografiei franceze, a anunțat că decizia Consiliului Constituțional (CC) francez de anulare a legii privind cota de impozitare de 75% impusă bogaților „nu schimbă cu nimic” decizia sa de a se muta în Belgia și a cere cetățenie rusă.

Mutarea lui Gérard Depardieu la Néchin, un sat belgian din apropiere de frontiera franceză unde locuiesc emigranți bogați, a provocat polemici vehemente în Franța.