Gazprom a fost acuzată formal de Comisia Europeană pentru încălcarea reglementărilor antitrust

Publicat: 22 04. 2015, 14:11

Comisia a înaintat companiei ruse Gazprom o „declarație de obiecții” prin care arată că producătorul încalcă regulile antitrust ale pieței gazelor naturale în opt țări, și anume Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia.

„Pe baza investigației sale, opinia preliminară a Comisiei este că Gazprom încalcă regulile anticoncurențiale ale UE prin adoptarea unei strategii de separare a piețelor de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, de exemplu prin reducerea abilității clienților de a revinde gazele naturale în afara granițelor unei țări. Asta a dat Gazprom posibilitatea de a impune prețuri neechitabile în unele state membre”, se arată într-un comunicat al CE.

Comisia consideră că Gazprom a implementat o politcă „nedreaptă” de prețuri în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, prin impunerea unor tarife către intermediari care depășesc costurile companiei din Rusia sau indicii luați în considerare pentru calcularea prețurilor.

De asemenea, Comisia arată că se poate ca gigantul rus să fi abuzat de poziția sa dominantă pe piață prin condiționarea furnizării de gaze naturale de obținerea unor contracte cu alte companii în ceea ce privește transportul gazelor. Statele avute în vedere în acest caz sunt Bulgaria și Polonia.

„Am descoperit că Gazprom ar fi construit bariere artificiale care au împiedicat transportarea gazelor din anumite țări din Europa Centrală și de Est către alte state, obstrucționând competiția transfrontalieră. Dacă îngrijorările noastre vor fi confirmate, Gazprom va trebui să suporte consecințele legale pentru comportamentul său”, a declarat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, în comunicatul CE.

Compania din Rusia are la dispoziție trei luni pentru a răspunde acestor acuzații și poate cere ca reprezentanții săi să fie audiați pentru a-și prezenta argumentele.

Gazprom este principalul furnizor de gaze naturale în țările din Europa Centrală și de Est avute în vedere în investigația inițiată de CE în august 2012, compania rusă deținând o cotă de peste 50% pe aceste piețe.