Germania implementează noi măsuri cu privire la migranți

Publicat: 25 02. 2016, 12:22

Cabinetul cancelarului Angela Merkel a adoptat deja întregul pachet de măsuri, care urmează să fie adoptat de Legislativ fără probleme joi.

Autoritățile vor să folosească centre speciale în vederea trierii rapide a migranților care au puține șanse să primească azil.

Ele vor să amendeze legislația astfel încât inclusiv o pedeapsă cu suspendare să conducă la deportare în cazul în care persoana respectivă este condamnată pentru infracțiuni precum agresiuni fizice, agresiuni sexuale, furt cu violență și furt repetat din magazine.

Aceste modificări au fost propuse în urma unui val de furturi și agresiuni asupra unor femei la Koln, de Revelion, de comiterea cărora sunt suspectați în special străini.