Germania intervine în conflictul intern din Egipt

Publicat: 12 07. 2013, 15:56
Actualizat: 12 07. 2013, 16:22

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle a cerut vineri Egiptului să îl elibereze pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi, arestat pe 3 iulie, după ce acesta a fost destituit de către armată, relatează AFP.

„Cerem să se pună capăt tuturor măsurilor care limitează libertatea de mișcare a domnului Morsi”, a declarat ministrul citat într-un comunicat.

Un purtătorul de cuvânt al Ministerului egiptean de Externe, Badr Abdelatty, a declarat miercuri că Mohamed Morsi se află „într-un loc sigur, pentru securitatea sa”, că este „tratat cu demnitate” și că nu este vizat, „pentru moment, de vreo anchetă” penală.