Gest impresionant. Mii de oameni au stat la coadă, ÎN PLOAIE, pentru a salva un copil bolnav de LEUCEMIE

Publicat: 05 03. 2019, 16:43

Oscar Saxelby-Lee suferă de o formă agresivă de leucemie, iar medicii i-au anunțat pe părinți că acesta ar mai avea de trăit doar trei luni dacă nu găsesc un donator de celule stem compatibil, scrie The Sun

Părinții au făcut un apel disperat pe rețelele de socializare, iar reacția oamenilor a fost neașteptată.

Aproape 5000 de persoane au stat la coadă, sâmbătă și duminică, în fața școlii Pitmaston din orașul Worcester, deși vremea nu a fost deloc prietenoasă.

Oamenii au completat mai multe formulare și au oferit mostre de salivă, pentru a vedea dacă îl pot ajuta pe Oscar.

Un prieten de familie, Lin Forward, a declarat că mama lui băiețelului de 5 ani, Olivia, se descurcă foarte bine deși trece prin „cel mai mare coșmar al oricărui părinte”.

„Micuțul Oscar e într-o stare precară în aceste momente. În mod normal putea să meargă prin spital cu ajutorul unui suport, dar acum e în izolare și nici măcar nu mai poate mânca. Olivia a fost absolut uimitoare. A stat în spital tot timpul și a încercat să rămână optimistă. E cel mai rău coșmar al unui părinte”, a declarat Forward.

Sarah Keating, profesoara copilului, a spus că predă de 20 de ani și că niciodată nu a avut un elev care să treacă prin așa ceva.

„Auzi că un copil are cancer și te gândești că e îngrozitor și treci mai departe. Totuși, de această dată nu vom trece mai departe, ci vom lupta”, a spus Sarah Keating.

Foto: Olivia Saxelby/ Facebook