Gest sfidător al liderului suprem iranian la adresa SUA

Publicat: 31 01. 2016, 18:40

Ayatollahul Ali Khamenei – care a îndemnat Iranul să se teamă de Statele Unite, inamicul său jurat, după încheierea unui acord istoric privind programul nuclear iranian – le-a acordat medalia Fath (Victoriei) comandantului Marinei din cadrul Gardienilor Revoluției și altor patru comandanți implicați în capturarea celor două nave aparținând Marinei americane (US Navy).

Iranul acordă medalia Fath, începând din 1989, unor eroi de război, comandanți militari și politicieni, dar în special celor care au legătură cu Războiul de opt ani dintre Iran și Irak din anii ’80.

Teheranul i-a eliberat pe cei zece marinari americani pe 13 ianuarie, după ce i-a reținut la bordul celor două nave de patrulare aparținând US Navy, la Golful Persic, punând cappăt unui scurt incident care a sporit tensiunile chiar înainte de intrarea în vigoare a acordului în dosarul nuclear cu marile puteri.

Gardienii Revoluției au anunțat că au stabilit că navele de patrulare americane au pătruns în apele teritoriale iraniene dintr-o eroare.

Incidentul a fost soluționat rapid, spre deosebire de alte cazuri din trecut. Militari britanici au fost deținuți de către iranieni mult mai mult timp – într-un caz timp de două săptămâni.