Gestul inedit al unei femei, pentru a distrage atenția unui bărbat care urma să jefuiască o benzinărie

Publicat: 29 01. 2021, 17:51
Actualizat: 29 01. 2021, 18:35
FOTO cu caracter ilustrativ

O femeie, aflată într-o benzinărie din Bratislava, capitala Slovaciei, a apelat – marți seară – la o metodă neobișnuită pentru a-i distrage pe tâlharul înarmat, care intrase în incintă, până la sosirea polițiștilor. Efectiv, i-a propus acestuia să-i facă sex oral, iar bărbatul nu a stat prea mult pe gânduri.

Inițial, hoțul a lovit cu pumnul în față unul dintre angajați, un bărbat, iar acesta din urmă a reușit să fugă într-un birou, unde se mai afla un coleg, după care cei doi au ieșit pe ușa din spatele benzinăriei și au chemat Poliția, potrivit Alpha News, care citează metro.co.uk.

Apoi, agresorul s-a repezit spre casa de marcat, pentru a lua banii, dar o femeie în vârstă de 36 de ani, care se afla în acel moment în benzinărie, a încercat să-l oprească prin această metodă inedită.

De altfel, în momentul în care au descins în benzinărie, oamenii legii au găsit femeia și hoțul întinși pe podea, pe jumătate goi. După o luptă scurtă cu agenții, suspectul – în vârstă de 24 de ani – a fost reținut și condus la Secția de Poliție.

Ce a pățit, anul trecut, un violator din Ghana

Anul trecut, în noiembrie, un tâlhar din Ghana, înarmat, a fost mușcat de penis de o femeie pe care ar fi încercat să o violeze. Acesta, în vârstă de 23 de ani, s-a prezentat singur la un spital din Ghana, fiind plin de sânge.

Un prezentator tv a fost executat în plină stradă, după ce a denunțat corupția din țara sa! Avea doar 36 de ani

Un prezentator de televiziune a fost asasinat în Ecuador, după ce a condamnat corupția din țara sa. Efrain Ruales, în vârstă de 36 de ani, a fost executat, miercuri dimineața, în timp ce se deplasa spre locuința sa din Guayaquil, după un antrenament la sala de fitness, unde venise alături de iubita lui, Alejandra Jaramillo, scrie Daily Mail. Tânăra a scăpat ca prin minune, deoarece s-a întors la propria ei casă, după vizita la sală.

Execuție de tip „drive by”

Execuția a fost filmată de un martor: în imagini se vede cum șoferul unui Suzuki Vitara se apropie cu viteză de Ford Explorer-ul lui Ruales și trage mai multe focuri de armă.

Asasinii demarează apoi în trombă, în timp ce SUV-ul lui Ruales înaintează și se oprește în fața unei școli, din fericire închisă, în urma pandemiei de Covid.

Ruales a fost străpuns de patru gloanțe și a murit la fața locului, au declarat anchetatorii.

Procurorul General al Ecuadorului a anunțat că în asasinat au fost implicați cel puțin trei suspecți. Mai mult, mașina folosită în timpul atacului a fost incendiată și abandonată.

Crima nu a avut ca scop jaful, deoarece toate posesiunile se aflau în mașina vedetei tv.

Ruales a denunțat deseori corupția la nivel guvernamental, mai ales în pandemia de Covid.

În iulie 2020, Ruales a informat poliția cu privire la amenințările cu moartea pe care le primise de la persoane necunoscute.

Ruales a găzduit o emisiune de familie la Ecuavisa, dar a fost și actor în serialele realizate la nivel local.