Goldman Sachs: Datoria Greciei ar trebui redusă cu încă 80 miliarde de euro

Publicat: 13 11. 2012, 16:03
Actualizat: 07 02. 2016, 10:30

Grecia are nevoie de încă o ștergere de datorie, de 80 de miliarde de euro, după ce la începutul anului a scăpat de circa 100 de miliarde de euro, pentru ca îndatorarea țării să devină sustenabilă pe termen lung, potrivit băncii americane Goldman Sachs, citată de CNBC.

Goldman Sachs este una dintre băncile de pe Wall Street acuzate că ar fi ajutat Grecia să împrumute sume mari de bani prin instrumente financiare complexe care ascundeau finanțarea.

Pentru a ajunge la nivelul de 120% din PIB până în 2020, țintă susținută de FMI, este necesară o restructurare a datoriei Greciei deținută de investitori instituționali, precum Banca Centrală Europeană, afirmă Goldman Sachs.

Analiștii sunt sceptici în privința măsurilor analizate în prezent pentru ajutarea Greciei, precum reduceri de dobânzi la împrumuturi și achiziții de obligațiuni acordate în cadrul restructurării datoriei deținute de investitori privați.

Dacă datoria Greciei, de 340 de miliarde de euro nu este redusă, zona euro va fi nevoită să finanțeze mulți ani statul elen, avertizează Goldman Sachs.

Experții băncii notează însă că o reducere a datoriei Greciei pare puțin probabilă în actualul climat politic din Europa.

Creditorii privați ai Greciei, precum bănci, fonduri de investiții sau companii de asigurări, au participat la restructurarea datoriei statului elen în martie. Datoria de circa 200 de miliarde de euro către aceștia a fost redusă la jumătate. O parte din datoria rămasă, de 100 de miliarde de euro, a fost preschimbată în obligațiuni noi, pe perioadă mai lungă, însă chiar și aceastea se tranzacționează în prezent cu mult sub valoarea nominală.