Grănicerul care a ucis o tânără româncă de 18 ani, victimă a unui clan de proxeneți din Câmpulung Muscel, și-a aflat pedeapsa!

Publicat: 12 12. 2020, 17:11
Actualizat: 12 12. 2020, 17:14
Grănicerul care a ucis o tânără româncă de 18 ani, victimă a unui clan de proxeneți din Câmpulung Muscel, și-a aflat pedeapsa! / Sursă FOTO: L'Est Republicain

Francezul care a fost găsit vinovat de uciderea, cu bestialitate, a unei românce în vârstă de 18 ani, victimă a unui clan de proxeneți din Câmpulung Muscel, și-a aflat pedeapsa la patru ani după comiterea cumplitei fapte.

Grănicerul Alexandre Verdure a fost găsit vinovat și condamnat vineri, 11 decembrie, la 20 de ani de închisoare cu executare. Bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost condamnat pentru uciderea „sălbatică” a tinerei românce Mihaela Miloiu, de magistrații de la Curtea de Apel din Doubs-Franţa, în urma unui proces care a durat trei zile, potrivit Le Figaro.

Criminal a negat fapta: Alți doi bărbați ar fi ucis-o pe româncă

„Nu vreau să fiu condamnat pentru o infracţiune pe care nu am comis-o”, a declarat francezul în fața magistraților chiar înainte de deliberarea acestora.

Alexandre Verdure a fost arestat de autortitățile franceze abia la un an de la comiterea faptei. Ulterior, acesta a povestit cum a întâlnit-o pe Mihaela Miloiu lângă autostradă din Sullens, în Elveţia, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2016.

Potrivit condamnatului, după ce făcuse sex cu românca originară din comuna Godeni, județul Argeș, două persoane au coborât dintr-o mașină.

„Mi-a spus să îngenunchez şi să…”

„Şoferul a venit la mine cu un pistol. Mi-a spus să îngenunchez şi să-mi ţin capul până la nivelul solului, aşa am făcut”, a povestit grănicerul.

Ulterior, acestuia i s-ar fi ordonat „să facă ceea ce este necesar” și a fost lăsat singur cu trupul tinerei.

Se pare că tânăra era victima unui clan de proxeneți din Câmpulung Muscel care o trimiseseră să se prostitueze în Elveția. În fapt, chiar în 2016 proxeneții fuseseră achitați de un judecător din Argeșm deși făcuseră trafic de persoane, inclusiv minori, și trimiseseră copii la cerșit. Mihaela Miloiu fusese racolată de proxeneți, respectiv Dafinel Boceanu, de când avea vârsta de 15 ani, prin metoda „lover boy”, relatează Libertatea.

Tânăra româncă a fost ucisă în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2016 într-o pădure din Elveția iar trupul ei a fost găsit abia două săptămâni mai târziu, pe 15 decembrie, de către mai mulți pădurari. Potrivit legiștilor, aceasta suferise 26 de răni prin înjunghiere, însă niciuna nu-i fusese fatală. În fapt, decesul a fost cauzat de mai multe lovituri la nivelul feței, tânăra fiind efectiv desfigurată, având oasele faciale sfărâmate și dinții rupți, ceea ce a complicat procesul de identificare. Pe trupul ei a fost găsit ADN-ul francezului care locuia în Mouthe, Franța, și lucra în apropierea frontierei cu Elveția.

Institutul de Cercetare Criminală al Jandarmeriei Naţionale din Franţa (IRCGN) a efectuat o reconstituire facială a tinerei pentru a stabili portretul său robot în 3D.