Grecia a ieșit din recesiune, după 6 ani

Publicat: 14 11. 2014, 14:47

Totodată, Institutul Elen de Statistică a revizuit estimarea pentru PIB-ul din trimestrul al doilea, de la o scădere de 0,2% la un avans de 0,4%, în urma adoptării noii metodologii europene de calcul, relatează MarketWatch.

De asemenea, datele neajustate sezonier arată că economia elenă a avansat cu 1,7% în trimestrul al treilea din acest an prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea economică se datorează rezultatelor înregistrate de turismul elen în acest an, îmbunătățirii încrederii în economia Greciei și stabilității cheltuielilor consumatorilor, potrivit economiștilor consultați de MarketWatch.

Tot vineri, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a prezentat datele ajustate sezonier privind evoluția economiilor naționale din UE. În ceea ce privește Grecia, PIB-ul a avansat cu 0,7% în trimestrul al treilea și cu 0,3% în trimestrul al doilea față de trimestrul anterior.

Prin comparație cu trimestrul al treilea din 2013, economia elenă a crescut cu 1,4% în perioada iulie-septembrie.

Atât autoritățile din Grecia, cât și instituții internaționale precum Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Internațional Monetar estimează o creștere de 0,6% a economiei elene în acest an și de 2,9% în 2015.