Grecia a reținut o navă ce transporta arme ce ar fi fost destinate Siriei sau Libiei

Publicat: 12 11. 2013, 07:00

Ministrul grec al Marinei comerciale a anunțat luni decizia sa de a reține un cargo sub pavilion al Sierra Leone care transporta arme și muniții ce ar putea fi destinate Siriei sau Libiei, relatează AFP.

Nava a fost verificată vineri în sud-estul Mării Egee.

„Conform documentației și declarațiilor echipajului, care pentru moment nu sunt concordante, nava se îndrepta către statele mediteraneene în stare de război”, a declarat minstrul Miltiades Varvitsiotis, citat de agenția de presă greacă ANA.
„ONU interzice livrarea armelor și munițiilor în aceste țări”, a declarat el.

Venind din Ucraina, nava se îndrepta către portul turc Alexandrette, conform căpitanului său. Ulterior, atât portul sirian Tartus cât și cel libian Tripoli erau menționate ca destinație a navei în documentele transmise autorităților maritime, conform ANA.

„Suntem obligați să reținem nava cât timp este necesar. Trebuie să clarificăm situația acestei nave suspecte și a încărcăturii sale”, a adăugat ministrul.

Paza de coastă greacă a găsit la bordul navei cargo Nour M 20.000 de puști de asalt Kalașnikov.

„Nu toate cutiile cu marfă au fost deschise, însă (nava) transporta arme și muniții”, a confirmat ministrul.

După controlarea sa în apropiere de insula greacă Symi, nava a fost condusă până la insula Rhodes unde căpitanul turc și șapte membri ai echipajului, de naționalitate indiană, au fost plasați în arest.

Nava Nour M este suspectată că a servit anterior transportului de droguri, conform ANA.