Grecia ar putea organiza alegeri anticipate, pe fondul impasului în discuțiile cu creditorii
„Creditorii vor să ne impună măsuri dure. Dacă nu renunță la această atitudine de șantaj, Guvernul va trebui să caute soluții alternative – convocarea alegerilor anticipate”, a declarat Dimitris Stratoulis, adjunctul ministrului grec pentru Afaceri Sociale.
Ministrul grec al Economiei, George Stathakis, a catalogat drept „inacceptabile” condițiile prezentate de creditorii internaționali – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.
„Guvernul nostru are mandat să mențină țara în zona euro și să obțină un acord mai bun…, să modifice condițiile acordului cu partenerii europeni. Grecia trebuie să rămână în zona euro”, a precizat Stathakis.
Guvernul Greciei a cerut în mod oficial, joi seară, Fondului Monetar Internațional (FMI) amânarea până la sfârșitul lunii iunie a ratelor care au scadența luna aceasta, primind un răspuns pozitiv. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituțiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.