Grecia introduce o nouă TAXĂ care îi va afecta pe turiști. Când intră în vigoare și ce valoare va avea

Publicat: 01 07. 2025, 17:59
Grecia introduce o nouă taxă care îi va afecta pe turiști. Când intră în vigoare și ce valoare va avea

Grecia a început de marți să perceapă o taxă pe navele de croazieră care ajung în insulele sale, aceasta fiind cea mai recentă măsură prin care Atena își propune să limiteze numărul tot mai mare de vizitatori în zonele turistice deja extrem de aglomerate.

În acest context, navele de croazieră care acostează pe insulele Santorini și Mykonos vor plăti 20 de euro per pasager.

„În conformitate cu legea, taxa va fi aplicată în Santorini, Mykonos și alte insule mai mici”, a declaratun purtător de cuvânt al Ministerului elen de Finanțe.

Navele de croazieră către insulele mai mici vor plăti o taxă de cinci euro per pasager, conform noilor reglementări, informează France24.

Autoritățile din Grecia speră să obțină venituri importante din aceasta nouă taxă

Grecia speră să încaseze până la 50 de milioane de euro pe an din această taxă, care se va aplica în timpul sezonului turistic de vârf, între 1 iunie și 30 septembrie.

Grecia a adoptat legislația care prevede această nouă taxă anul trecut, în efortul de a reduce numărul tot mai mare de turiști către destinații adesea supraaglomerate, fiind ultima țară din Europa care a luat astfel de măsuri.

Alte destinații europene au luat deja măsuri. Spre exemplu, autoritățile din Veneția au introdus anul trecut o taxă de cinci euro pentru vizitatorii de o zi.

În Spania, Guvernul a luat măsuri drastice împotriva închirierilor turistice ilegale pe termen scurt, site-uri precum Airbnb și Booking.com fiind obligate să elimine mii de anunțuri pe fondul nemulțumirii localnicilor cu privire la locuințele din ce în ce mai rare și inaccesibile.

Insula Ibiza, extrem de populară în rândul europenilor, a început în iunie să limiteze numărul de mașini și rulote care sosesc pe teritoriul său, din cauza numărului tot mai mare de vizitatori.

Localnicii din Barcelona și din alte părți ale Spaniei, a doua cea mai vizitată țară din lume, au organizat proteste împotriva turismului excesiv, mai notează sursa citată.

CITEȘTE ȘI:

„Bijuteria” ascunsă a EUROPEI. Cum ajungi și ce merită să vizitezi aici/Este considerată printre cele mai frumoase țări de pe continent

Românii iau în calcul să-și facă concediul în străinătate, pentru că vacanțele se scumpesc de la 1 iulie. Vor fi preţuri cu 15% mai mari

Sursa foto: Shutterstokc