Greciei nu-i pasă de statele UE sufocate de imigranți. Tsipras este categoric: „Ar fi revoltător”

Publicat: 09 09. 2016, 21:08
Actualizat: 10 09. 2016, 00:07
Uniunea Europeana oferă 2.000 de euro migranților pentru a-și reclădi viața în țara natală / Foto: caracter ilustrativ

Premierul grec Alexis Tsipras a avut o întrevedere vineri în Atena cu președintele francez Francois Hollande, premierul italian Matteo Renzi și lideri din Portugalia, Cipru și Malta, în contextul în care Guvernul său a respins o revenire la regulamentul UE privind imigrația care era aplicat înainte de criza de anul trecut.

În cursul zilei de vineri, Guvernul grec a respins reactivarea așa-numitului Regulament Dublin, care ar permite altor state membre UE să îi trimită înapoi în Grecia pe unii solicitanți de azil. Potrivit acestui regulament, persoanele care doresc să solicite azil trebuie să o facă în primul stat membru în care ajung, care în majoritatea cazurilor a fost Grecia.

„Unui stat precum Grecia, care primește un număr mare de refugiați din Turcia și care de asemenea găzduiește mulți dintre ei, fără a primi practic nici un fel de ajutor din exterior, nu i se poate cere să primească refugiați din alte state europene. Acest lucru ar fi revoltător”, a declarat Giorgos Kyritsis, purtător de cuvânt al serviciului de coordonare a politicii migrației din Grecia.

De la începutul anului 2015, mai mult de un milion de refugiați și imigranți au traversat Grecia, iar autoritățile depun eforturi pentru a face față situației în care 60.000 de persoane care au rămas blocate pe teritoriul statului grec.