Grevă la Consiliul UE în ziua summitului european

Publicat: 27 06. 2013, 17:43
Actualizat: 29 07. 2014, 19:31

Majoritatea celor 3.000 de funcționari ai Consiliului Uniunii Europene (UE) erau în grevă joi, ziua summitului șefilor de stat și de Guvern, în semn de protest față de impactul social al tăierilor în bugetul comunitar, au anunțat surse sindicale, citate de AFP și preluate de Mediafax.

„Această grevă este un semnal foarte puternic, fiindcă este prima dată când o asemenea mișcare este organizată în ziua unui summit”, a anunțat Felix Geradon, purtător de cuvânt al Uniunii Sindicale, cel mai mare sindicat al funcționarilor publici europeni.

Ea nu va perturba, totuși, desfășurarea summitului celor 27 de lideri, care va începe spre seară în clădirea Consiliului, la Bruxelles. „Nu se vrea blocarea construcției europene”, a explicat Geradon.

Un oficial al Consiliului a anunțat, de asemenea, că nu sunt așteptate „perturbăi notabile”, chiar dacă serviciile de acreditare a jurnaliștilor au fost afectate.

Potrivit estimărilor sindicale, aproape 90% din cei 3.000 de funcționari ai Consiliului, instituție reprezentând statele membre ale UE, urmează joi acțiunea de grevă, începută miercuri și care va continua vineri, a doua zi a summitului. Aproximativ 5% din efective au fost rechiziționate pentru a asigura, împreună cu personalul care nu face grevă, bunul mers al Consiliului, a anunțat aceeași sursă.

De mai multe luni, sindicatele denunță „reculul dialogului social” în cadrul Consiliului și „logica pur contabilă de reducere bugetară și de personal”. Ei protestează, de asemenea, față de proiectul care ridică vârsta de pensionare de la 63 la 67 de ani.

„Astăzi, o carieră în instituțiile europene a devenit puțin atractivă, la un asemenea punct încât un raport recent arată ca îngrijorătoare lipsa echilibrului geografic în rândul funcționarilor. Cetățenii statelor membre cu venituri medii, sau chiar mai mari, nu se mai grăbesc pur și simplu să participe la concursuri” de intrare, afirmă sindicatul într-un comunicat comun.

Greva intervine în contextul în care s-a ajuns la un acord politic, joi, privind bugetul de 960 de miliarde de euro al UE pentru perioada 2014-2020, care conține o reducere a fondurilor alocate funcției publice.

Salariile și avantajele celor aproximativ 55.000 de funcționari europeni sunt un subiect constant de polemici de la începutul construcției europene.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro