Guvernul britanic neagă suspendarea acordului de cedare a suveranității privind Insulele Chagos, către Mauritius
Guvernul de la Londra susține că procesul legislativ privind Insulele Chagos nu a fost suspendat, în ciuda acuzațiilor făcute de ministrul britanic de Exerne în Parlamentul britanic, în contextul unor negocieri cu Statele Unite.
O sursă guvernamentală citată de BBC a precizat că „nu există nicio suspendare, nu am stabilit niciodată un termen limită, iar calendarul va fi anunțat în mod obișnuit”, precizând că poziția oficială a executivului nu s-a schimbat.
Declarațiile controversate au fost făcute de ministrul de externe Hamish Falconer, care a afirmat în Camera Comunelor că Marea Britanie „suspendă” procesul în timp ce poartă „discuții” cu Statele Unite. Discuția în spațiul public a apărut după ce Donald Trump l-a îndemnat public pe premierul Sir Keir Starmer să renunțe la acord, în ciuda sprijinului exprimat anterior de administrația americană.
Ce prevede acordul cu Mauritius
Insulele Chagos, cunoscute oficial ca teritoriul britanic din Oceanul Indian, se află sub control britanic de la începutul secolului al XIX-lea. Acordul prevede cedarea suveranității către Mauritius, în schimbul unei chirii anuale de aproximativ 101 milioane de lire sterline pentru menținerea bazei militare comune britanico-americane de pe Diego Garcia.
Marea Britanie se află în prezent în procesul de adoptare a legislației necesare ratificării tratatului. Miercuri, Falconer a reiterat în Parlament că „Administrația SUA a susținut acest tratat, iar acest lucru nu s-a schimbat”.
„Recent, președintele Statelor Unite a făcut o declarație foarte importantă. Și, așa cum am spus Camerei Comunelor, discutăm acum aceste preocupări direct cu Statele Unite”, a spus ministrul, adăugând că subiectul va reveni în Parlament „la momentul oportun”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului a declarat că accentul este pus pe „discuțiile cu SUA privind pașii următori”, insistând că poziția Regatului Unit rămâne neschimbată.
Procurorul general al Mauritiusului, Gavin Glover, a declarat că nu este surprins de situație.
„Nu au avut loc discuții privind procesul legislativ în ultimele trei săptămâni”, a spus acesta, precizând că este vorba despre „o pauză în procesul legislativ și nu despre o retragere”.
Acordul a fost pus sub semnul întrebării după ce Donald Trump a cerut, pe platforma Truth Social, ca Marea Britanie să nu „cedeze Diego Garcia”, calificând tratatul drept „o pată pe imaginea marelui nostru aliat”. Comentariile au fost făcute în ciuda sprijinului exprimat anterior de Departamentul de Stat al SUA.
Ce se întâmplă cu proiectul de lege privind baza militară Diego Garcia din Oceanul Indian
Proiectul de lege privind baza militară Diego Garcia și Teritoriul Britanic din Oceanul Indian se află în prezent în Camera Lorzilor, în etapa finală de adoptare. Dezbaterea a fost suspendată în ianuarie, după un amendament depus de conservatori, care au cerut o pauză „în lumina circumstanțelor geopolitice în schimbare”.
Ministrul de externe Stephen Doughty a apărat acordul și a acuzat opoziția de „trucuri parlamentare” menite să „saboteze” legislația. De atunci, proiectul nu a mai fost programat pe agenda Camerei Lorzilor.
Săptămâna trecută, Politico a relatat că legea va fi amânată, însă ministrul justiției Alex Davies-Jones a declarat că aceasta va reveni în dezbatere „de îndată ce timpul parlamentar va permite”.
Marea Britanie controlează Insulele Chagos din 1814 și a evacuat populația locală în anii 1960 pentru a permite construirea bazei militare de pe Diego Garcia. Anul trecut, guvernul a acceptat cedarea suveranității, argumentând că deciziile instanțelor internaționale puneau în pericol viitorul bazei.
Mulți locuitori din Chagos consideră acordul o trădare, iar partidele conservatoare și Reform UK se opun ferm tratatului. Deputați din aceste formațiuni au făcut lobby la Washington pentru a genera opoziție în SUA.
În Camera Comunelor, Nigel Farage a susținut că „nu există niciun temei, din punct de vedere istoric, cultural sau de orice altă natură, pentru ca Mauritius să revendice aceste insule”, avertizând asupra riscului unui conflict regional.
La rândul său, ministrul de externe din opoziție, Wendy Morton, a afirmat că acordul va face Marea Britanie „mai slabă, mai săracă și mai puțin sigură”.
„Nu este o necesitate juridică. Este o alegere politică”, a spus aceasta.