Guvernul ungar promite, într-o campanie de informare în presă, să nu cedeze FMI independența țării

Publicat: 09 10. 2012, 15:43
Actualizat: 28 09. 2018, 08:34

Guvernul ungar a cumpărat spațiu publicitar în mai multe cotidiene care au apărut marți incluzând materiale de informare de câte o pagină cu sloganuri precum „Nu vom ceda în fața FMI!” și „Nu vom ceda independența Ungariei!”, potrivit publicației locale Portfolio.

Mesajele au fost publicate cu titlul „Informații din partea guvernului”, urmat de sloganuri privind poziția Cabinetului în negocierile cu FMI și Comisia Europeană, care ar trebui, teoretic, să conducă la un acord de finanțare pentru Budapesta.

În cotidianul de afaceri Napi Gazdasag și cotidianul Magyar Nemzet apare întrebarea „Ce vrem de la FMI?”, urmată și de răspuns: „Respect, încredere!”.

În Nepszava, Nepszabadsag și Metropol, un alt material publicitar prezintă poziția guvernului asupra taxei imobiliare, „NU” fiind scris într-un cerc portocaliu.

Magyar Hírlap și tabloidul Blikk prezintă același „NU” aplicat unei cereri a finanțatorilor internaționali pentru reducerea alocațiilor acordate de stat familiilor.

Biroul premierului a anunțat, joi, că s-a operat o modificare a planului de achiziții publice, din cauza lansării unei noi camapanii media. Guvernul nu a dat informații suplimentare despre amendamentul aprobat foarte rapid, scrie Portfolio.

Executivul de la Budapesta a semnat luni contractul pentru campania de presă cu I.M.G. Inter Media Group. Despre companie se presupune că ar fi controlată de un apropiat al premierului Viktor Orban, Lajos Simicska, fost șef al autorității vamale. Inter Media primește 200 de milioane de forinți (circa 700.000 de euro) pe lună pentru campania care va rula cel puțin până la 30 noiembrie.

Potrivit Portfolio, scopul campaniei guvernului este de a putea „vinde” un eventual acord cu FMI drept un succes, evidențiind condițiile bune obținute după ce nu a cedat presiunilor de a reduce pensiile sau de a institui o taxă generală pe proprietăți imobiliare. De asemenea, campania ar putea oferi premierului Orban acoperire pentru o eventuală întrerupere a negocierilor cu UE și FMI.

Orban a afirmat în mai multe rânduri că dacă Ungaria nu încheie un acord cu FMI-UE va putea rezista și singură, dar se va împrumuta mai scump.

Inter Media Group are, prin contract, sarcina de a transmite mesajul guvernului, întrucât executivul a fost atacat constant după ce o delegație FMI-UE a lăsat în iulie un document părții ungare, comentat puternic în presa locală.

„Asta este lista cerințelor FMI: creșterea vârstei de pensionare, reducerea pensiilor și a sprijinului acordat familiilor, majorarea taxei pe venitul personal, tăierea unor facilități pentru transport, diminuarea birocrației, introducerea unei taxe generale bazată pe valoarea reală, reducerea cheltuielilor municipalităților, renunțarea la taxa aplicată băncilor și transferuri către sectorul bancar”, afirmă premierul Orban, potrivit contractului.

Ulterior, au apărut în presă scrisori ale FMI și Comisiei Europene către Ungaria, dezvăluind că niciuna dintre cele două instituții nu a transmis astfel de cereri sau recomandări.

Contractul cu compania media notează că guvernul a transmis un răspuns la recomandările FMI-UE în septembrie, în care este prezentată poziția Ungariei. Conținutul a fost păstrat secret pentru a apăra „poziția de negociere” a guvernului, însă publicul a fost informat ce concesii ar fi dispus executivul să facă și ce respinge.