Haos în Bulgaria. Protestatarii au blocat cea mai importantă autostradă! Capitala Sofia, sub asediu!

Publicat: 02 08. 2020, 14:19
Haos în Bulgaria. Protestatarii au blocat cea mai importantă autostradă! Capitala Sofia, sub asediu! / Sursa FOTO: https://live.staticflickr.com

Haos în Bulgaria, acolo unde protestatarii recurg la măsuri radicale – au blocat cea mai importantă autostradă din țară! De peste 24 de zile, vecinii de la sud de Dunăre îi cer demisia premierului Boiko Borisov, pe care îl acuză de acte de corupție.

Presiunea străzii s-a intensificat duminică, când manifestanții au ridicat alte corturi alături de cele care de joi blochează traficul în centrul capitalei Sofia. Totodată, oamenii au blocat și principala autostradă spre Grecia!

Deşi au fost instalate doar 30 de corturi de campanie, amplasarea lor în puncte nevralgice ale Capitalei continuă să provoace restricţii grave traficului.

Protestatarii cer demisia premierului Borisov

Manifestanţii au asigurat că nu vor pleca până la demisia premierului, populistul conservator Boiko Borisov, şi a procurorului general, Ivan Geşev, acuzaţi că servesc interesele oligarhilor şi nu ale populaţiei.

Pe de altă parte, un mic grup de manifestanţi blochează de duminică, în dreptul oraşului Blagoevgrad, la circa 120 de kilometri sud de Sofia, autostrada care leagă capitala de frontiera greacă, provocând restricţii severe ale traficului.

Sâmbătă seară, aproximativ 2.000 de persoane au manifestat în centrul Sofiei, într-un marş mai redus decât cel de joi, când peste 25.000 de persoane s-au reunit timp de mai multe ore în piaţa unde se află sediile guvernului, parlamentului şi preşedinţiei.

Proteste au loc şi în alte oraşe, precum Stara Zagora, unde mii de persoane au încercat sâmbătă seară să blocheze autostrada ce leagă Sofia de oraşul Varna, de la malul Mării Negre şi un important centru de vacanţă.

Aproximativ 60% dintre bulgari susţin protestele şi 45% cer demisia premierului Borisov, potrivit unui sondaj publicat de institutul Alpha Research.