Hillary Clinton a câștigat alegerile primare democrate în Carolina de Sud

Publicat: 28 02. 2016, 10:45

Clinton a obținut victoria în Carolina de Sud cu o diferență majoră față de Bernie Sanders, primind 73,5% din voturi față de cele 26% ale rivalului său, după numărarea a 99% din voturi.

Fostul secretar de stat a câștigat alegerile din Nevada de săptămâna trecută cu o diferență de cinci puncte în fața lui Sanders, dar și primele alegeri din Iowa, după care a înregistrat o înfrângere uriașă în New Hamsphire cu 22 de puncte diferență în favoarea lui Sanders.

Victoria obținută de Clinton în Carolina de Sud o situează în fața clasamentului, după ce Sanders nu a primit o susținere prea mare din partea alegătorilor afro-americani.

Clinton a obținut peste 80% din voturile afro-americanilor din Carolina de Sud, în timp ce, tot în cursa democraților pentru prezidențialele din 2008, Obama a înregistrat un procent de 78% din partea aceleași comunități.

Săptămâna trecută, Donald Trump a câștigat alegerile primare din partea republicanilor în Carolina de Sud, obținând 32,6% din voturi, clasându-se în fața lui Marco Rubio (22,5%) și Ted Cruz (22,1%).