Hillary Clinton a făcut anunțul. Ce post ar putea prelua Barack Obama, după încheierea mandatului de președinte

Publicat: 28 01. 2016, 09:59
Actualizat: 28 01. 2016, 10:35

În cadrul unui eveniment de campanie desfășurat marți la Deocorah, în statul Iowa, Hillary Clinton a fost întrebată de un alegător dacă ar lua în considerare posibilitatea de a-l numi pe Barack Obama la Curtea Supremă, în cazul în care va deveni președintele SUA.

„Ce idee grozavă! Nimeni nu mi-a sugerat asta până acum, îmi place!”, a răspuns candidata la învestitura democrată, care a fost secretarul de Stat al lui Barack Obama. „S-ar putea să aibă alte câteva lucruri de făcut, dar vă spun, este o idee grozavă”, a continuat ea.

Clinton a mai afirmat că următorul președinte ar putea numi până la trei judecători la Curtea Supremă și a revenit la posibilitatea desemnării lui Obama. „Cu siguranță aș lua asta în considerare”, a spus ea în fața mulțimii de 450 de persoane. „Este sclipitor și poate susține un argument, a fost profesor de drept, așa că are toate atuurile”, a subliniat ea.

„Însă va trebui să avem un Senat (controlat de Partidul) Democrat pentru a obține confirmarea lui, așa că va trebui să mă ajutați cu asta, bine?”, a precizat Hillary Clinton.

În 2014, într-un interviu pentru New Yorker, președintele Obama nu era sigur că și-ar dori un post la Curtea Supremă. „Iubesc dreptul, din punct de vedere intelectual”, a spus atunci Obama. „Îmi place să rezolv aceste probleme, să mă lupt cu aceste argumente. Îmi place să predau. Îmi este dor de clasă și de interacțiunea cu studenții. Dar cred că a fi judecător este puțin cam sobru pentru mine. Mai ales după ce am petrecut șase ani – și vor fi opt ani – în această bulă, cred că am nevoie să ies puțin”, a precizat el.