Hillary Clinton susține că RELAȚIA lui Bill Clinton cu Monica Lewinski nu a fost ABUZ DE PUTERE: A avut DREPTATE să refuze demisia

Publicat: 16 10. 2018, 00:45
Actualizat: 25 03. 2019, 19:13

Întrebată, în emisiunea „Sunday Morning” difuzată de CBS News, dacă aventura pe care Bill Clinton a avut-o cu Monica Lewinski a fost o formă de abuz de putere, Hillary Clinton a răspuns: „Nu”. Moderatorul emisiunii, Tony Dokoupil, a formulat întrebarea în contextul discuției despre așa-numitul „Pink Wave„, un val de candidaturi anunțate de femei pentru pentru funcții publice în SUA, în parte ca răspuns la mișcarea #MeToo.

Dokoupil i-a spus invitatei Hillary Clinton că „există oameni care se uită la incidentele anilor 90 și spun că președintele Statelor Unite nu poate avea o relație consensuală cu cineva care ocupă un post de stagiar, dezechilibrul de putere este prea mare„.

Întrebată dacă Bill Clinton ar fi trebuit să demisioneze din funcția de președinte al SUA din cauza scandalului, Hillary Clinton a spus: „Absolut, nu„. Fostul secretar de stat a argumentat că stagiara era un adult de 22 de ani, iar ce s-a întâmplat în Biroul Oval de la Casa Albă a fost o relație consensuală.

În schimb, Hillary nu a ratat ocazia să îl atace pe actualul președinte, Donald Trump și a întrebat unde sunt „investigațiile cu privire la numeroasele acuzații (n.r. de hărțuire) care îl vizează și pe care le neagă sau ridiculizează”.

Monica Lewinsky a contrazis-o pe Hillary Clinton. „Ceea ce s-a întâmplat între mine și Bill Clinton nu a fost o agresiune sexuală, deși acum ne dăm seama că a fost un abuz grosolan de putere„, a scris Monica Lewinsky într-un editorial publicat în revista Vanity Fair.

În luna mai, fostul președinte Bill Clinton a declarat tot în emisiunea „Sunday Morning” că a fost încântat că s-a luptat să rămână la Casa Albă în plin scandal Lewinsky și a mai adăugat că cei care îl critică de pe poziția #MeToo astăzi „trăiesc într-un context diferit”.