Igor Dodon vrea să ”rescrie” istoria Republicii Moldova: ”Copiii înțeleg că limba și istoria sunt ale României. Trebuie să evităm asta”

Publicat: 19 01. 2017, 13:57

Timp de două ore și jumătate, în fața unui auditoriu numeros, format din studenți și profesori, Igor Dodon a vorbit despre ultimele evoluții de pe scena politică de la Chișinău și despre relațiile țării sale cu statele vecine.

Președintele Igor Dodon este nemulțumit că în Republica Moldova se predă Istoria României. La Institutul de Relații Internaționale de la Moscova, liderul de la Chișinău a prezentat noua „Istorie a Moldovei”, în 3 volume, și a promis că va face tot posibilul ca aceste manuale să fie studiate în școlile din Republica Moldova, transmite televiziunea publică.

Cele 3 volume au văzut lumina tiparului la sfârșitul anului trecut și prezintă istoria Moldovei de la Ștefan cel Mare până în zilele noastre. Sunt teze și concepții care susțin ideea moldovenismului, promovată de o serie de istorici de la Chișinău. Igor Dodon se teme de o „românizare” a regiunii din stânga Prutului. ”Vor trece 5, 6, 7 ani, iar copiii noștri vor termina școala și vor spune: ‘Tată, ați îmbătrânit și nu mai înțelegeți – istoria și limba noastră sunt ale României’. Iată, asta va trebui să evităm, și o vom face. Nu va fi simplu, înțeleg foarte bine, vor fi proteste, asta e, însă este nevoie de o voință politică”, a spus Dodon.

Cu toate acestea, actualul președinte al Republicii Moldova susține că vrea o relație de prietenie cu țara noastră: „Nu avem probleme cu România. Relațiile noastre sunt așa… Însă la cei cu ambiții de a lichida statalitatea Republicii Moldova le vom da peste mâini. Altfel nu se poate. Președintele este garantul Constituției. Eu nu spun că am de gând să cer teritorii din România înapoi la Moldova. Iată că cineva din sală spune ‘deocamdată’. Totuși, haideți să fim prieteni”.