Imaginea emoționantă cu un pompier extenuat din Australia, care încearcă să se odihnească 5 minute între ture de 12 ore. A căzut în grădină, extenuat

Publicat: 06 01. 2020, 13:11

Fotografia a fost realizată de fiica bărbatului, care a postat imaginea emoționantă pe rețelele sociale.

Jenna O Keffe, femeia care a postat pe Facebook imaginea cu tatăl ei a explicat că pompierul și-a petrecut ultimele 10 zile înfruntând flăcările dezastruoase care au acoperit Australia. Femeia a povestit că tatăl ei a lucrat în ture de 12 ore și în momentul în care l-a fotografiat căzuse extenuat în grădina casei.

„În imagine este tatăl meu care doarme 5 minute pe peluza din fața casei noastre. În același timp fratele meu păzește flăcările de lângă ferma noastră. Tatăl meu a terminat cea de-a zecea tură de 12 ore în care a luptat cu flăcările, fiind pompier voluntar”, a descris tânăra imaginea.

Tânăra a păovestit și despre stările sufletești pe care le are tatăl său: „Astăzi l-am auzit pe tata plângând. A spus că nu a mai văzut în viața lui asemenea incendiu care nu se mai termină”.