Imagini apocaliptice în Venezuela. Cerul s-a colorat în roșu deasupra Caracasului. Explicația științifică a fenomenului care a stârnit panică
Un cer roșu-portocaliu spectaculos a acoperit Caracasul și a devenit viral pe rețelele sociale, alimentând temeri în rândul localnicilor, la doar câteva zile după cutremurele care au zguduit Venezuela. Specialiștii spun însă că fenomenul are o explicație atmosferică bine cunoscută.
Locuitorii din Caracas au privit cu uimire cerul care, în seara zilei de 30 iunie, s-a transformat într-o întindere de nuanțe intense de roșu și portocaliu. Imaginile surprinse în capitala Venezuelei s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, unde au generat mii de reacții și interpretări.
Sursa video – X/@ReporteYa
Pentru mulți dintre cei afectați de recentele cutremure care au lovit țara, spectacolul ceresc a fost perceput ca un nou semn de rău augur. Alții au făcut apel la explicațiile științifice, subliniind că fenomenul este unul natural și apare periodic în anumite condiții atmosferice.
Cerul roșu a alimentat temerile unei populații încă afectate de cutremure
Fenomenul a avut loc într-un context emoțional extrem de dificil pentru Venezuela, unde populația încearcă încă să depășească efectele seismelor recente. În acest climat de incertitudine, imaginile cu cerul roșiatic au fost interpretate de unii utilizatori ai rețelelor sociale în cheie religioasă sau apocaliptică.
„Venezuela trebuie să strige către Dumnezeu! Urmează vremuri grele, iar ei trebuie să-I ceară iertare lui Dumnezeu pentru corupție, mândrie, precum și pentru Santería și vrăjitorie!”, a scris un utilizator pe X.
Un alt internaut afirmă speriat:
„Este un semn al morții care planează asupra întregului oraș. Doamne, ajută-ți poporul.”
Au existat și comentarii care au descris fenomenul drept un posibil semn al „Apocalipsei”, însă astfel de afirmații nu sunt susținute de dovezi științifice.
În același timp, numeroși utilizatori au atras atenția că imaginile impresionante nu trebuie asociate automat cu dezastrele naturale și că există o explicație cunoscută pentru culoarea neobișnuită a cerului, scrie wionews.com.
Explicația specialiștilor: praful din Sahara și împrăștierea Rayleigh
Fenomenul observat deasupra Caracasului este explicat prin combinarea împrăștierii Rayleigh cu prezența unui nor de praf saharian care traversează periodic Oceanul Atlantic.
În mod obișnuit, atmosfera împrăștie mai eficient lungimile de undă scurte ale luminii, precum albastrul, motiv pentru care cerul apare albastru în timpul zilei.
Atunci când în atmosferă există cantități mari de praf foarte fin, cum este cel transportat din Deșertul Sahara, lumina albastră este dispersată și mai puternic, în timp ce lungimile de undă mai mari – roșul și portocaliul – reușesc să ajungă până la observator. Rezultatul este un apus spectaculos, cu nuanțe intense de roșu și portocaliu.
Fenomenul este cunoscut în unele regiuni și sub denumirea de „candilazo” și nu reprezintă, în sine, un indiciu al producerii unui nou cutremur sau al unui alt dezastru natural.
Chiar și cei care au cunoscut explicația științifică au recunoscut că imaginile sunt impresionante.
„Praful saharian care împrăștie lumina apusului în acea culoare este un fenomen cunoscut, dar să-l vezi deasupra Caracasului este cu adevărat înfiorător”, a scris un utilizator.
Un alt comentariu devenit viral spune:
„Frumos, dar înfiorător. Optica atmosferică nu dezamăgește niciodată. Natura oferă un spectacol.”
Norul de praf saharian continuă să se deplaseze spre vest, urmând să ajungă în perioada următoare și deasupra unor zone din statul american Florida, unde ar putea produce efecte vizuale similare.
Sursa video – X/@MarioNawfal