Imagini dramatice de pe camerele de supraveghere cu momentul împușcării soldatului nord-coreean care încerca să fugă în Coreea de sud. VIDEO

Publicat: 22 11. 2017, 09:13

Momentele în care acesta a fugit și a fost practic ciuruit de gloanțele soldaților nord-coreeni au fost surprinse de camerele de supraveghere. 

Militarul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost rănit grav, iind lovit de cinci sau șase gloanțe în timpul încercării disperate de a fugi. El a fost preluat de un elicopter militar american și transportat la un spital din Suwon, la sud de Seul. 

Doctorii au anunțat miercuri că acesta a fost supus la două operații și și-a recăpătat cunoștința, respirația este stabilă și neasistată. „Este bine. Nu va muri”, a spus chirurgul Lee Cook Jong, citat de Reuters. 

Lunea trecută, militarul nord-coreean a folosit un vehicul pentru a dezerta, apoi s-a adăpostit lângă o clădire din partea sudică a zonei de securitate comună celor două Corei (JSA), după ce trupele nord-coreene au deschis focul asupra lui.

Militarul nu avea nicio armă asupra lui, dar purta uniforma specifică nord-coreeană. Nu a existat niciun schimb de focuri între trupele celor două Corei aflate în zona de frontieră.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un autovehicul trece in viteză prin zona demilitarizată de la granita dintre cele două Corei. Soldații nord-coreeni își părăsesc postul și pleacă în urmărirea mașinii care se oprește într-un șanț. Soldatul iese din mașină și o ia la fugă. În acel moment, militarii nord-coreeni ajung la câțiva metri de el și încep să tragă. 

Video-ul dat publicității nu arată momentul în care acesta este lovit de gloanțe, însă se vede cum zace într-o grămadă de frunze. Poziția sa era expusă trupelor nord-coreene de dincolo de graniță. După lăsarea serii, pe imaginile în infraroșu se vede cum soldații sud-coreeni se târăsc până la victima pe care o salvează.