Imamii turci refuză funeraliile pentru puciști

Publicat: 20 07. 2016, 18:43
Actualizat: 20 07. 2016, 19:07

Potrivit agenției oficiale a Turciei,  Directoratul, care are angajați în toată țara 75.000 de imami, a precizat că interdicția nu se aplică în cazul celor care au luat parte la puci sub constrângere sau au avut un rol fără voia lor.

Nu se știe sigur care este numărul susținătorilor puciului uciși în cursul tentativei de vineri de preluare a puterii în Turcia, dar se crede că el ar fi mai mare de 20.

Cel puțin 240 de persoane, inclusiv 145 de civili, și-au pierdut viața în cursul violențelor și aproape 1.500 au fost răniți.

Până acum autoritățile turce au inculpat oficial 99 de generali acuzați de implicare în puciul de săptămâna trecută, relatează reuters. com. Conform celor doi oficiali citați de jurnaliștii britanici, alți 14 generali se află în continuare în detenție. 

Cel puțin 118 generali și amirali turci au fost arestați, fiind suspectați de implicare în tentativa de lovitură de stat. 

Revanșa lui Erdogan a continuat miercuri când  Ministerul Apărării a deschis o anchetă împotriva tuturor judecătorilor și procurorilor militari. Deja 262 dintre aceștia au fost suspendați afirmă postul turc de televiziune NTV, citat de  Reuters.

De asemenea tot astăzi încă 6.500 de angajați ai Ministerului Educației din Turcia au fost suspendați, la doar o zi după ce alți 15.200 de angajați ai aceluiași minister au fost victimele acleiași măsuri,  iar 21.000 de profesori care lucrează în instituții private de învățământ au rămas fără licențe.