În Norvegia, dacă nu mai sunt locuri în închisoare, condamnații sunt puși pe lista de așteptare. Când le vine rândul se prezintă singuri

Publicat: 25 04. 2017, 16:54
Actualizat: 27 09. 2018, 18:49

Autoritățile norvegiene au rezolvat de mult problema supraaglomerarii din penitenciare, iar soluția nu a fost construirea de noi închisori. Au recurs la o măsura ce pare a fi greu de aplicat în România.

Noi avem o politică de stat care nu permite ca într-o celulă să fie mai mult de o persoană, chiar dacă sunt și celule care cu locuri duble sau triple. Dar în Norvegia avem așa numita listă de așteaptare. Oamenii așteaptă să meargă la închisoare. În prezent avem o lista ce cuprinde 300-400 de persoane, spune directorul Relații Internaționale din Direcția Serviciilor corecționale din Norvegia, potrivit TVR.

Nu este vorba despre criminali periculoși, ci de persoane care au comis infarcțiuni pedepsite cu cel mult 1 an de detenție. Cât timp așteaptă eliberarea unui loc în penitenciar, cei condamnați îți pot continua activitățile zilnice.

O altă preocupare a autorităților norvegiene este eliminarea formării subculturii de penitenciar care se dezvoltă mai ales în dormitoare cu un mare numar de paturi și care poate duce la dobândirea de noi deprinderi infracționale.

Odată intrat în închisoare, un deținut beneficiază de sprijin pentru că odată ce și-a ispășit pedeapsa să se poată reintegra în societate. Este ajutat financiar în primele trei luni după eliberare, în paralel cu oferirea unor locuri de muncă.