În Teheran, pentru a doua zi consecutiv, mii de oameni ies în stradă la proteste

Publicat: 29 12. 2025, 18:45
Actualizat: 29 12. 2025, 18:50

În capitala iraniană, comercianții și proprietarii de magazine au blocat străzile pentru a protesta. Astăzi, ei și-au închis și magazinele și au cerut tuturor iranienilor să se alăture protestelor, spun martori pentru Associated Press. 

Iranul trece prin proteste de amploare pentru prima oară din 2022, după protestele declanșate din cauza uciderii lui Mahsa Amini. Vara trecută, republica islamică a fost într-un război deschis de 12 zile cu Israelul, încheiat după bombardarea centralelor nucleare de către aviația SUA și presiunile președintelui Trump pentru încetarea focului.

Motivul protestelor: prăbușirea monedei iraniene

Motivul principal al nemulțumirii a fost prăbușirea monedei iraniene. Pe 28 decembrie, cursul rialului a scăzut la un minim record de 1,42 milioane pentru un dolar american. Din cauza inflației, prețurile bunurilor de zi cu zi cresc foarte mult. Prețurile la produsele alimentare au crescut cu 72% în ultimul an, iar la medicamente cu 50%.

Protestatarii au cerut în sloganurile lor revenirea șahului la conducere. Potrivit surselor de la fața locului, o parte din bazarul din Teheran s-a alăturat protestelor.  Regimul a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva demonstranților.

Potrivit Associated Press, Guvernatorul Băncii Centrale a Iranului, Mohammad Reza Farzin, a demisionat. Anunțul demisiei sale a fost făcut la televiziunea de stat iraniană. Comercianții au avut un rol crucial și la Revoluția Islamică din 1979, la momentul abolirii monarhiei și tranziției Iranului la republica teocratică care este astăzi.

Reacția regimului ayatollahului

Ministrul adjunct de interne, Ali Akbar Purjamshedian, în cel mai bun stil propagandist, explică  „fluctuațiile valutare” din motive psihologice și cere populației să fie vigilentă, răbdătoare și cooperantă – spunând că nu ar trebui să cedeze „ispitelor inamicului”.

În plus, autoritățile iraniene au declarat că vor urmări și pedepsi pe oricine iese în stradă.

„Cine ignoră aceste avertizări ar trebui să fie urmărit și pedepsit în mod consecvent de către autoritățile competente”, a avertizat șeful puterii judiciare, Gholamhossein Mohseni Ejei.


Sursa Foto Ilustrativ:Profimedia

Autorul recomandă: Proteste de amploare în Iran după moartea unei femei arestate de poliția moravurilor | VIDEO