Incendiu puternic la o mină din Rusia. 139 de persoane sunt blocate în subteran

Publicat: 19 12. 2021, 20:14
Actualizat: 19 12. 2021, 20:14

Un incendiu puternic a izbucnit duminică la o mină de cărbune din Siberia. 139 de persoane sunt blocate în subteran.

Incendiul a izbucnit duminică la o mină de cărbune din regiunea Kemerovo, Siberia, informează agenţia de presă TASS. Serviciile de urgenţă desfăşoară operaţiuni pentru a scoate la suprafaţă 139 de mineri.

În acest moment există rapoarte contradictorii în ceea ce privește numărul de mineri blocaţi în subteran. Agenţia de presă RIA a raportat iniţial 128 de mineri în subteran, iar Agenţia Interfax a anunţat că 10 persoane au fost scoase la suprafaţă.

Mina Ruban din Regiunea Kemerovo din Rusia este deţinută de compania de cărbune SUEK, care încă nu a transmis un comunicat oficial. De asemenea, nu se ştie cu exactitate ce a provocat incendiul.

În aceeași regiune, în luna noiembrie s-a produs o explozie la o altă mină care a dus la moartea a 51 de persoane. Ulterior, proprietarul a fost reţinut. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat conducerea companiei că a falsificat datele despre metanul din mină.