Incident între Spania și Marea Britanie: două nave s-au confruntat în apele Gibraltarului

Publicat: 04 04. 2017, 23:32

Potrivit unei postări pe Twitter a Guvernului din Gibraltar, nava este una de patrulare Infanta Cristina, anunță Xinhua, potrivit B1.

Nava spaniolă a fost oprită de vasul britanic Scimitar, care i-a solicitat să părăsească apele Gibraltarului.

„Marina Regală răspunde la orice incursiuni maritime ilegale în apele teritoriale ale Gibraltarului britanic. Susținem asta prin înaintarea unor proteste oficiale către guvernul spaniol”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra.

Autoritățile din Spania au reacționat în urma acestui incident, spunând că nu este vorba despre o incursiune ilegală.

„Spania nu recunoaște alte drepturi și situații referitoare la Regatul Unit în spațiile maritime care nu sunt incluse în articolul 10 al tratatului de la Utrecht”, a arătat un purtător de cuvânt al diplomației spaniole.