Încordare între România și Ungaria: Bucureștiul nu permite intrarea în țară a trenului cu cenușa poetului Jozsef Nyiro

Publicat: 22 05. 2012, 17:42
Actualizat: 05 06. 2012, 12:01

Autoritățile române refuză să permită intrarea pe teritoriul României, pe calea ferată, a urnei cu cenușa poetului maghiar Jozsef Nyiro, anunță organizatorii evenimentului, care au primt un răspuns din partea CFR, relatează MTI.

Un organizator, Oliver Frater, a declarat că toate evenimentele care implicau transportul feroviar al urnei cu cenușa poetului au fost anulate.

Organizatorii așteaptă „informații prin canalele diplomatice obișnuite” din partea Guvernului român pentru a găsi alte modalități de transportare a rămășițelor pământești ale poetului.

Urna cu cenușa lui Nyiro va fi adusă la Cimitirul Național din Budapesta miercuri, iar apoi ar urma să fie dusă în România, unde ar urma să aibă loc o reînhumare, la Odorheiu Secuiesc, pe 27 mai.

Ministerul român al Afacerilor Externe a reiterat luni că Bucureștiul se opune planurilor de reînhumare a poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Conform MTI, MAE a făcut referire la activitățile lui Nyiro din perioada 1941-1945, sugerând că refuză reînhumarea pentru că poetul maghiar a avut „o atitudine extremistă, antisemită și a colaborat cu regimul fascist”.

Cenușa poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 a fost adusă în Ungaria la inițiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziția României față de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. „Ungaria dorește să știe dacă poziția României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc”, declara Laszlo Veress, șeful de cabinet al președintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureștiului era așteptat până luni.

Veress a precizat că, dacă România va interzice reînhumarea, Ungaria va găsi o soluție conformă cu legislația românească și cu „așteptările spirituale” ale simpatizanților lui Jozsef Nyiro. Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat „invitarea”, miercurea trecută, a ambasadorului Ungariei la București, pentru consultări în legătură cu intenția reînhumării poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Potrivit Ministerului ungar de Externe, un oficial executiv din cadrul ambasadei, Adam Balazs, a dat curs convocării, în lipsa ambasadorului Oszkar Fuzes. În cadrul discuțiilor, oficialii români au criticat eforturile ungare de a organiza reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. Balazs a transmis părții române că Guvernul ungar consideră reînhumarea o problemă de respect pentru poet, precum și un eveniment cultural. El a adăugat că Guvernul ungar este deschis cooperării cu noul Executiv român.