Influencerița din imagine a ajuns de râsul lumii după ce și-a filmat locuința. Ireal în ce mizerie trăiește!

Publicat: 14 12. 2022, 16:47

O influenceriță din Statele Unite a devenit virală pe internet după ce a postat, pe contul său de TikTok, un clip în care își arăta locuința.

Deși un astfel de videoclip poate să fie total inofensiv, tânăra a devenit intens criticată pentru dezordinea din casa sa.

Mamă a doi copii, Taylor Paul este cunoscută pentru conținutul său de pe Instagram, în care prezintă ținute potrivite pentru evenimentele de familie, dar și imagini din vacanțele sale din destinații exotice.

Potrivit New York Post, însă, contul său de TikTok este mult mai puțin plăcut din punct de vedere estetic, oferind o privire din culisele vieții sale.

În acest clip, mama începe turul casei spunând: „Camera ta este o oglindă a minții tale”, înainte de a-și arăta soțul și fiul ei stând pe canapea înconjurat de mizerie. O mulțime de obiecte care nu și-ar avea locul acolo sunt aruncate prin toată camera, notează sursa citată.

Taylor ajunge mai apoi în bucătărie, unde lucrurile stau și mai rău.

Acolo putem vedea, printre altele, un scaun cu mâncare pe el și haine împrăștiate pe podea.

Mutându-se în camera fiicei sale, se vede un „dezastru” similar, împreună cu jucării aruncate peste tot.

Dormitorul ei și al soțului ei este la fel de dezordonat, iar fiica ei poate fi văzută stând pe patul nefăcut.

Baia este și ea plină de lucruri. Taylor se filmează în oglindă, înconjurată de produse cosmetice aruncate peste tot.

Internauții au criticat-o dur pe tânără

Deși unii dintre urmăritorii ei nu s-au arătat deranjați de dezordinea din casa lui Taylor, mulți au criticat-o pentru că nu se asigură că în locuință este suficientă curățenie și ordine.

„Anxietatea mea e acum la nivelul tavanului”, „este pur și simplu dezgustător și este o dovadă de lene”, au scris unii utilizatori ai platformei sociale.

Alți urmăritori i-au recomandat să apeleze la firme de curățenie în cazul în care simte că nu se descurcă cu situația actuală din casă. „Mda… Ar fi timpul să ceri ajutor” și „te rog, curăță sau lasă pe altcineva să o facă pentru tine. Se va înrăutăți”, sunt alte mesaje primite de tânără.