INTERNAȚIONAL. Eurogrup, acord pentru salvarea economiei. Reacție promptă din partea Comisiei Europene. Măsurile sunt fără precedent!

Publicat: 11 05. 2020, 18:41

Comisia Europeană a salutat acordul la care Eurogrupul a ajuns vineri, cu privire la instituirea instrumentului de sprijin în contextul crizei provocate de pandemie în cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES). Instrumentul va fi pus la dispoziţia tuturor statelor membre din zona euro.

Sumele oferit corespund unui procent de 2% din PIB-ul fiecărui membru în cauză şi ele vor sprijini finanţarea internă a costurilor legate de asistenţa medicală directă şi indirectă, prevenţie şi tratament în contextul crizei provocate de coronavirus.

Potrivit Comisiei, Eurogrupul a fost de acord cu punctul de vedere al instituţiilor potrivit căruia toţi membrii MES îndeplinesc cerinţele de eligibilitate pentru a primi ajutor prin intermediul instrumentului de sprijin în contextul crizei provocate de pandemie.

De asemenea, Eurogrupul a fost de acord cu intenţia Comisiei de a aplica un cadru simplificat de raportare şi monitorizare, limitat la angajamentele detaliate în Planul de răspuns la pandemie, astfel cum se precizează în scrisoarea din 7 mai a vicepreşedintelui executiv al Comisiei, Valdis Dombrovskis, şi a comisarului Paolo Gentiloni.

Totodată, miniştrii de Finanţe din zona euro au avut un schimb de opinii cu privire la situaţia economică a zonei euro, pe baza previziunilor economice din primăvara anului 2020 ale Comisiei.

Vineri, miniştrii de Finanţe din zona euro au ajuns la un acord privind detaliile împrumuturilor ieftine pe care blocul le va oferi ţărilor afectate de pandemia de coronavirus.

Mecanismului european de stabilitate dispune de o putere de peste 400 de miliarde de euro şi are drept sarcină principală salvarea ţărilor care şi-au pierdut capacitatea de a se împrumuta de pe pieţe. Însă, MES poate oferi și o garanţie de împrumut, adică o sumă importantă care în principiu nu va fi utilizată, dar care trimite un semnal pentru a linişti pieţele.