Inundații DEVASTATOARE în Spania. Ploi torențiale în capitala Madrid – VIDEO

Publicat: 03 09. 2023, 22:01
Inundații devastatoare în Spania. Ploi torențiale în capitala Madrid / Sursa FOTO: flickr.com

Inundații devastatoare au lovit Spania. Capitala Madrid este sub ape, acolo unde ploile torențiale n-au contenit pentru a doua zi la rând.

Duminică, 3 septembrie, locuitorii metropolei au fost sfătuiți să rămână în case și să evite, pe cât posibil, deplasarea prin oraș.

120 de litri de apă pe metru pătrat!

Aici sunt așteptate ploi puternice, 120 de litri de apă pe metru pătrat!

Și în zilele următoare sunt așteptate fenomene meteorologice extreme.

Agenţia naţională de meteorologie din Spania (AEMET) a emis o avertizare de Cod roșu pentru zona Madridului, provincia Toledo și orașul Cadiz. Aici este alertă de pericol extrem, transmit autoritățile spaniole.

În Madrid, s-ar putea înregistra până la 120 de litri de ploaie pe metru pătrat în doar câteva ore.

Din cauza situaţiei excepţionale şi anormale, în care vor fi depăşite recorduri de precipitaţii, le cer locuitorilor din Madrid să rămână în case astăzi”, a scris primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, pe X, fosta rețea de socializare Twitter.

În prima parte a după-amiezii de duminică, deasupra Madridului erau adunați nori negre care prevesteau furtuna anunțată de meteorologi. Însă, în pofida avertismentelor, foarte mulți oameni au ieșit pe străzi, la plimbare, arată Reuters.

Cred că alerta roşie pe care au dat-o este o idee bună”, a declarat Manuel Loro, în vârstă de 42 de ani, locuitor al Madridului, găsit de jurnaliști la o plimbare prin centrul orașului.

Și serviciile de urgenţă din Madrid au intervenind, alertând populația prin mesaje tip SMS trimise pe telefoanele mobile. Oamenii au fost avertizați cu privirile la inundațiile așteptate și li s-a recomandat să nu folosească autoturismele. „Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să nu vă folosiţi maşina astăzi. Va fi cel mai intens la ora 18:00, aşa că vom merge acasă mai devreme”, au transmis autoritățile.

Din cauza alertei de ploaie puternică, La Liga (Liga Profesionistă de fotbal din Spania) a amânat meciul de campionat dintre Atletico și Sevilla, programat pentru duminică, la Madrid.