Invenția Chinei pentru decongestionarea traficului: autobuzele-tunel

Publicat: 04 08. 2016, 07:55
Actualizat: 18 08. 2017, 03:03

Luând forma unor platforme late cât un drum cu două benzi și suficient de spațioase pentru a transporta confortabil până la 300 de pasageri, noile mijloace de transport în comun se deplasează pe șine speciale, instalate de o parte și de alta a drumului, proiectate astfel încât să poată fi călcate de roțile autoturismelor și pietoni fără a constitui un obstacol, potrivit Go4it.

Botezat TEB-1, sau Transit Elevated Bus, vehiculul cu propulsie electrică testat în orașul Qinhuangdao este perceput de ceilalți participanți la trafic ca un veritabil tunel în mișcare, cu o înălțime de 2.15 metri și suficient de lat pentru a fi străbătut lejer de două autoturisme călătorind paralel. În schimb, pasagerii aflați deasupra pot admira peisajul urban de la aproape 5 metri înălțime.

Înainte de a spera să vedem noile mijloace de transport în comun introduse și pe străzile altor metropole aglomerate, rămâne de văzut cât de sigur este acest sistem pentru ceilalți participanți la trafic, perspectiva de a fi depășit din mers de un veritabil tunel pe roți constituind un factor suplimentar de risc deloc neglijabil.