Iranian, despre conflictul dintre Iran și Statele Unite ale Americii: De fapt, e totul un teatru

Publicat: 09 01. 2020, 14:43

„Situația este destul de tensionată pentru orice iranian, inclusiv  pentru noi care trăim aici. Dacă lucrurile continuă cum au fost în ultima perioadă, poate izbucni un război. Eu nu sunt om politic, sunt un bucătar șef care trăiesc în România, de origine iraniană, tristețea este valabilă și pentru mine pentru că după ce am avut situația, cu toate problemele financiare, economice, în Iran pentru ca cei care sunt la putere au distrus economia. Toată lumea e îngrijorată, situația nu este deloc bună, pentru niciun iranian”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mehrzad Moghazehi.

Afaceristul susține că Iranul nu este o țară săracă.

„Există de toate, adică nu e așa o sărăcie, să zici că e o țară săracă. Iranul este o țară foarte bogată. Stresul este destul de mare, pentru că aceste conflicte, eu, le cred niște jocuri de culise, între Iran și America, de fapt e totul un teatru, așa cred și foarte mulți iranieni. Situația e tensionată și nu știu dacă o să se rezolve în curând. Eu cred că mai rău de atât nu poate să fie, acest conflict între Iran și America, amenințările există dintotdeauna, dar acum nimeni nu știe ce se poate întâmpla, care este adevărul. Părerea mea este că este un teatru, vor să izbucnească un război. Tuturor, celor de acolo, le este frică să iasă să protesteze pentru că acum o lună când s-a scumpit benzina de 3 ori, a fost un motiv pentru iranieni să iasă în stradă, au fost omorâți peste 1.500 de oameni”, a mai spus
Mehrzad Moghazehi.

În ceea ce privește asasinarea lui Qasem Soleimani, iranianul crede că generalul a fost dat în vileag de către concetățeni.

„Asasinarea lui Ghasem Soleimani cred că este un teatru de-al lor, adică nu cred că americanii puteau să afle unde e generalul și să-l bombardeze, a fost dat un pont de la ăștia ai noștri. Este un joc de-al lor, au vrut să scape de el, a fost un motiv și să vedem ce o să se întâmple de acum încolo”, a mai spus acesta.

În contextul tensiunilor dintre Statele Unite și Iran, Donald Trump a anunțat miercuri că va cere Alianței Nord-Atlantice să se implice mai mult în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Ulterior, Alianța Nord-Atlantică a anunțat că acceptă solicitarea președintelui SUA.